kanald.ro
Claudiu Keșeru
Claudiu Keșeru
Sport
Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (prescurtat IFFHS) a precizat faptul atacantul român, Claudiu Keșeru, este stranierul care a marcat cele mai multe goluri in campionatul Bulgariei.
Claudiu Keșeru a evoluat vreme de șase ani în campionatul Bulgariei, la Ludogoreț Razgrad. Această perioadă de timp a fost prolifică pentru atacantul român, care a marcat un număr impresionant de goluri.
Reușitele lui Keșeru au fost suficiente pentru a ocupa primul loc în topul celor mai buni marcatori străini din campionatul Bulgariei, conform Sport.ro, care menționează Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (prescurtat IFFHS).
Pe site-ul celor de la IFFHS, Claudiu Keșeru are 113 goluri în campiontul din Bulgaria, performanță care îl face să fie stranierul cu cele mai multe goluri din cadrul acestei competiții.
De când există campionatul Bulgariei, doar doi jucători au reușit să treacă de borna de 200 de goluri în această ligă, fiind vorba despre Martin Kamburov și Petar Zhekov.
Claudiu Keșeru a evoluat de-a lungul carierei pentru mai multe echipe.
Când vine vorba despre cluburile din România, acesta a jucat la Bihor Oradea, FCSB (în două rânduri) și cel mai recent la UTA Arad.În străinătate Keșeru a fost legitimat echipe precum: FC Nantes; Angers; SC Bastia; Al-Gharafa și Ludogoreț Razgrad.
Claudiu Keșeru
Cele mai multe titluri le-a obținut la Ludogoreț. Claudiu Keșeru este de șase ori campion al Bulgariei, impunându-se de două ori și în Supercupa din această țară. În România, singurele trofee pe care atacantul le-a câștigat sunt cele obținute în echipa „roș-albaștrilor”: două campionate și Cupa.
Claudiu Keșeru a marcat pentru naționala României 13 goluri în 47 de selecții. În prezent atacantul are 36 de ani și a rămas fără club după experiența de la UTA Arad.