Tily Niculae a trăit clipe greu de imaginat în urmă cu un an, atunci când fiica ei a suferit un AVC.
În vârstă de doar 12 ani, fiica lui Tily Niculae a suferit un AVC în toamna anului trecut și abia de curând actrița a reușit să-și găsească puterea pentru a povesti întreaga întâmplare, care a speriat-o la maxim la vremea aceea și care încă o face să trăiască cu teamă.
Vedeta a povestit cum fiica sa a început să se simtă rău atunci când s-a întors de la școală, confruntându-se atunci cu dureri de cap, dar și cum ușor, ușor a început să nu-și mai simtă nici piciorul drept, fiind nevoită să apeleze de urgență la ajutorul medicilor.
„Pur şi simplu, într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul (…).
Numai că, până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi a venit în avalanşă: când a intrat în cadă nu şi-a mai simţit piciorul drept, după care a vrut să se ridice şi a căzut în cadă, cu piciorul întors ca la copiii care au tetrapareză spastică, apoi i s-a întors mâna”, a mărturisit Tily Niculae, pentru ok.magazine.ro.
Care a fost, de fapt, diagnosticul medicilor
Totuși, deși simptomele cu care s-a confruntat Sofia au fost specifice unui AVC, Tily Niculae a explicat că, de fapt, diagnosticul pus de specialiști a fost accident tranzitoriu ischemic.
„Nu ştiu cum am reuşit să o scot din cadă singură, ea fiind acum mai înaltă decât mine, are deja 1,70 m, dar când am ajuns cu ea în sufragerie, deja nu mai putea nici să vorbească.
M-am prins pe loc că e un fel de AVC – medicii nu i-au pus acest diagnostic, pentru că la RMN creierul a ieşit fără nicio pată, de-aceea l-au numit accident tranzitoriu ischemic. Adică a fost un tromb care a venit, a blocat şi a plecat. Acesta a fost norocul ei şi motivul pentru care nu a rămas cu semi-pareză sau cu vreun handicap”, a mai spus artista.