
kanald.ro
Stiri
Clotilde Armand, primarul sectorului 1 din București, a făcut primele declarații după incendiul din seara zilei de sâmbătă.
În seara zile de sâmbătă, 11 septembrie, un bloc aflat în construcție a luat foc, după o explozie care ar fi fost cauzată de câteva butoaie cu smoală depozitate la etajul superior al imobilului. Din fericire, datorită intervenției rapide a pompierilor, flăcările nu s-au extins și către blocurile locuite.
Incidentul a avut loc în zona de nord a Capitalei, pe strada Parcului, și au avut loc degajări mari de fum. Mai multe videoclipuri au apărut pe internet, la scurt timp după izbucnirea incendiului, în care se putea observa fumul gros, iar locuitorii din apropiere au fost sfătuiți să țină geamurile închise.
Primarul sectorului 1 al Bucureștiului a reacționat imediat pe pagina ei de Facebook, unde a anunțat că se vor face toate verificările necesare pentru a se stabili cine se face vinovat de acest incident neplăcut și dacă au existat neregluri privind autorizațiile de construire emise.
”În această seară s-a produs un incendiu cu degajări mari de fum la un bloc aflat în construcție în Sectorul 1.
Am dispus să se facă urgent toate verificările necesare în cazul proprietarului imobilului din strada Parcului nr. 20, privind modul în care au fost emise autorizațiile de construire. Polițiștii locali de la Ordine Publică au ajuns la locul incendiului și acordă suport echipajelor ISU, care au izolat perimetrul.
Conform primelor informații, este vorba de un bloc cu 12 etaje, iar la ultimul nivel sunt depozitate butoaie cu smoala, și nu sunt victime.