WowNews logo WOWnews
Stories
COD GALBEN de ploi torenţiale! Meteorologii au făcut anunţul în urmă cu puţin timp! care sunt zonele afectate!

Stiri

COD GALBEN de ploi torenţiale! Meteorologii au făcut anunţul în urmă cu puţin timp! care sunt zonele afectate!

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare cod galben de ploi torenţiale şi însemnate cantitativ, valabilă în intervalul 22 septembrie, ora 15.00 - 23 septembrie, ora 10.00. De asemenea, informarea meteorologică de răcire a vremii, vânt şi averse torenţiale, dată joi, a fost prelungită până pe 23 septembrie, ora 21.00.

Astfel, în zonele de munte, precum şi în Moldova, Dobrogea, estul şi nord-estul Munteniei, Transilvania, Maramureş, Crişana şi Banat vor fi intervale de timp în care va ploua, iar aversele vor avea şi caracter torenţial. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20...25 l/mp.

Vremea va fi rece pentru această perioadă în toată ţara, dar mai ales în regiunile intracarpatice, unde valorile maxime ale temperaturii aerului se vor situa, în general, între 14 şi 18 grade.

În zona montană înaltă, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Temporar vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, cu viteze la rafală de 45...55 km/h, iar pe crestele înalte de peste 65 km/h.

De asemenea, ANM a mai emis şi o ATENŢIONARE COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ, valabilă pentru intervalul 22 septembrie, ora 15.00- 23 septembrie, ora 10.00.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, în judeţele Tulcea, Brăila, Buzău, Galaţi, Vrancea, Botoşani, Iaşi, Suceava, Bistriţa Năsăud, Maramureş, Covasna şi în zona deluroasă şi montană a judeţelor Bacău, Neamţ, Harghita, Mureş, Braşov, Prahova şi Satu Mare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii extinse 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.