kanald.ro
Stiri
Cod PORTOCALIU de vreme severă! Vânt puternic şi ninsori
Meteorologii au anunţat două coduri, galben şi portocaliu, de vreme severă în toată ţara.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, o avertizare meteorologică a fost emisă.
Cod GALBEN. Interval de valabilitate: 23 octombrie, ora 22 – 24 octombrie, ora 22. Fenomene vizate: intensificări ale vântului, ninsori viscolite; Zone afectate: zonele montane.
La munte, îndeosebi la peste 1500 m altitudine, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări cu viteze, în general, de 70 – 80 km/h, viscolind temporar zăpada şi reducând vizibilitatea. La peste 1800 m vor fi rafale de peste 90 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită. Astfel de fenomene se vor semnala în noaptea de marţi spre miercuri (23/24 octombrie) mai ales în Carpaţii Orientali, apoi cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi a Carpaţilor de Curbură.
Fenomene vizate: intensificări ale vântului; Zone afectate: zonele mai joase de relief.
În noaptea de marţi spre miercuri (23/24 octombrie), în Banat, Crişana, Maramureş şi Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantităţile de apă vor atinge local 15 l/mp şi izolat, mai ales la deal, 25 – 30 l/mp. În cursul zilei de miercuri (24 octombrie), vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al ţării.
Cod PORTOCALIU. Interval de valabilitate: 24 octombrie, orele 12 – 19; Fenomene vizate: rafale puternice ale vântului; Zone afectate: în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu.
În intervalul menţionat, în judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman şi Giurgiu vântul va avea intensificări susţinute, cu rafale în general de 80 – 90 km/h.