 
                            kanald.ro
 
        Codin Maticiuc
Vedete
Codin Maticiuc le-a dat răspunsul celor care l-au acuzat că și-ar sustrage bani din donațiile făcute de oameni pentru fundația sa caritabilă.
Codin Maticiuc s-a transformat din „Craiul de Dorobanți” în persoana care a întemeiat o fundație caritabilă ce se ocupă cu strângerea de fonduri din donații și renovarea mai multor spitale din țară. Totuși, de când actorul a început această activitate, au existat și voci care l-au criticat și l-au acuzat că și-ar opri o parte din banii donați de oameni pentru actele sale de caritate.
După câțiva ani de când a decis să renoveze spitalele publice cu ajutorul oamenilor din întreaga țară, Codin Maticiuc a comentat acuzațiile primite de-a lungul timpului.
Totuși, după un calcul matematic, Codin Maticiuc a dezvăluit care ar putea fi suma pe care ar putea-o sustrage din capitalul fundației sale.
„Procentul de oameni care zic acum că îmi trag și eu e același cu cel de la început. Și cred că e mai puțin decât al altor organizații. Fiecare organizație, ONG, fundație, e bănuită «da, domnule, aici se fac niște combinații, niște milioane, se iau niște bani». 
							  Eu cred, așa simt din comentarii, fac și eu o analiză, cred că mai puțin la mine, că se gândeau «omul ăsta avea și bani, oare chiar avea nevoie?!». Am și spus cuiva, eu personal, din această fundație, la banii pe care îi strâng anual, aș putea să fur 100.000 de euro, 200.000 de euro. Cam ăștia-s banii pe care aș putea să-i fur, pentru că eu nu strâng zeci de milioane, ca să zici «2-3 milioane, tu». Aș putea, înainte să mă apuc să-i fur, că e un proces, trebuie să îți faci o firmă, să arate că e a mea, că dădeam bani acolo. 
Codin Maticiuc 
 
În urmă cu aproape două săptămâni, Codin Maticiuc făcea un apel umanitar în mediul online pentru a găsi un hoț. Actorul a anunțat, în mediul online, că îi va oferi recompensă de 3.000 de euro persoanei care îl va ajuta să îl ajute să-l găsească pe bărbatul care i-a furat telefonul mobil unui apropiat de-al său.
„3000 de euro pentru primul care-l găsește pe omul acesta. Tipul din fotografie a furat telefonul unui băiat chiar de lângă mine. Pun pe story videoul cu furtul în sine.  
					
					Eu și trei prieteni ne odihneam după paddel și alții jucau acum în locul nostru. Tipul s-a așezat lângă mine și se prefăcea că îi privește pe jucători. A furat un telefon și s-a cărat. Ieri, 15 aprilie, ora 20.00. 
Poza nu e clară, dar eu l-am văzut bine și o fată a stat și de vorba cu el. Poza este îndeajuns de clară încât să-l știe vecinii lui. Primul om care-mi scrie cum se numește, cum îl găsesc, primul om cu informații clare pe care eu să le verific primește de la mine 3000 de euro. 3000 de euro cash de la mine sau poate alege 15.000 de euro să ajutăm pe cineva. Un caz social la alegerea lui, verificat @fundatiametropolis. Hai să vedem cine-l găsește primul. Eu sau poliția. Vă rog să distribuiți toți cei care citiți aceste rânduri și vreți să contribuiți. Eu sunt cu spatele, în tricoul alb, în fața mea cu tricou negru e Speak și cu tricou portocaliu e Levi, iubitul Mirei. Pe teren era victima acestui furt”,  scria Codin Maticiuc în mediul online.