
kanald.ro
Codin Maticiuc, Ana Pandeli și copiii lor
Vedete
Sărbătoare mare în familie lui Codin Maticiuc! Ilinca a împlinit doi ani, iar tatăl și mama sa, Ana Pandeli, i-au transmis o mulțime de urări înduioșătoare.
Codin Maticiuc este de departe unul dintre numele cunoscute în showbiz. Este actor, regizor, producător, dar și filantrop. Pe lângă acțiunile sale caritabile și toate proiectele profesionale, acesta se poate lăuda și cu o familie minunată. El și Ana Pandeli trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar din rodul iubirii lor s-au născut și două fiice minunate.
Mezina familiei a împlinit de curând doi ani, motiv pentru care părinții săi i-au transmis mesaje emoțioante. Codin Maticiuc și Ana Pandeli sunt recunoscători pentru tot.
Dacă în trecut era cunoscut drept „crai de Dorobanți”, astăzi Codin Maticiuc este un extrem de implicat în societate și un familist convins.
Ieri a fost zi de mare sărbătoare în familia lui Codin Maticiuc, întrucât Ilinca a împlinit frumoasa vârstă de doar doi anișori. Cu această ocazie, tatăl său a transmis o declarație emoționantă, în care i-a amintit ce loc special ocupă în inima lui, dar și cât de norocos este pentru faptul că are un copil atât de minunat.
„Inima mea Ilinca împlinește astăzi doi ani. Am descoperit că am mai multe inimi care bat și mă țin în viață. Inimi care mă umplu de bucurie. Inimi care mă pot durea.
P. S. Nu pot sa cred că de jumătate de an deja vorbești în fraze. Ești uimitoare.”, a fost mesajul emoționant transmis de Codin Maticiuc.
Codin Maticiuc, Ana Pandeli și copiii lor
De asemenea, nici Ana Pandeli nu s-a lăsat mai prejos. Partenera de viață a lui Codin Matiuc a transmis la rândul său o urare emoționantă prin intermediul rețelelor de socializare. Bruneta recunoaște că nu realizează cât de repede au trecut anii, dar și câtă bucurie a adus Ilinca în inimile lor. De asemenea, aceasta spune că cel de-al treilea copil e un dar unic și extrem de special, dar și dovadă vie că iubirea dintre părinți a rămas la fel de puternică.
„Au trecut 2 ani și nu mă miră. Nu mă întreb când au trecut. Pentru că n-am uitat nicio zi din ultimii doi ani. Pentru că n-am ratat niciun cuvânt nou rostit, nicio febră, nicio noapte dificilă, nicio lacrimă, niciun râset. Și nici n-am de gând să ratez prea multe de acum încolo. 2 ani de nod în gât și gol în stomac, 2 ani de iubire neobosită și nesfârșită, 2 ani de râsete și de strâns în brațe.
Al treilea copil e ceva foarte special. E toată dragostea pe care am simțit-o pentru primii doi, dar care părea că s-a schimbat și pe care eu o voiam înapoi. Toate zilele acelea în care mă străduiam să fac lucrurile bine pentru primii doi, doar că acum știam cum. Toate nopțile grele în care mă rugam să treacă mai repede, dar acum nu mă mai grăbesc pentru că nopțile suntem doar noi două și mai am atât de puțin din ele. Al treilea copil e dragostea încă vie a părinților, care părea că a pălit.
Ilinca, inima mea, tu ești zilele care mi-au definit povestea mai mult decât întreaga viață. Ilinca, dragostea mea, ești toate momentele superbe pe care le-am mai trăit, dar totuși atât de diferit. Ești zâmbetul curat de pe fața fratelui tău când te vede. Și dorul surioarei tale când nu e acasă, lângă tine. Și fluturii mei din stomac în fiecare moment din zi. Luna tatălui tău și cea mai veselă fetiță pentru oamenii care te cunosc .”, a scris Ana Pandeli.
Codin Maticiuc, Ana Pandeli și copiii lor