
kanald.ro
Stiri
Vineri, 7 februarie, cele nouă perechi de vedete care participă la Asia Express 2025 au plecat în competiția care le va testa limitele, determinarea și spiritul de echipă. Emoțiile au fost la cote maxime pe Aeroportul Otopeni, unde familiile și prietenii și-au luat rămas-bun de la concurenți.
Cel de-al optulea sezon al show-ului Asia Express se anunță unul de incendiar, având trasee spectaculoase prin Filipine, Vietnam și Coreea de Sud. Cu bagajele făcute și entuziasmul debordant, participanții sunt gata să înfrunte misiunile dificile și să lupte pentru marele premiu.
Printre concurenți se numără nume sonore precum Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Florin, Anda Adam și soțul ei, Joseph, dar și echipe surpriză precum Gabriel Tamaș și Dan Alexa sau Emil Rengle și iubitul său, Alejandro.
Citește și: Când începe Asia Express 2025 și cine sunt vedetele care participă
Startul acestei ediții a fost marcat de ținute spectaculoase și o energie electrizantă. Serghei Mizil a atras privirile cu un outfit sportiv și un troler mov, în timp ce Raluca Bădulescu a strălucit într-o haină de blană impunătoare. Anda Adam și soțul său au ales să poarte costume sport asortate, arătând determinare și unitate.
Înainte de îmbarcare, vedetele și-au luat rămas-bun de la fani și au împărtășit gândurile lor pe rețelele sociale.
Raluca Bădulescu a declarat: „Ne pregătim de plecare la Asia Express 2025! Emoțiile sunt uriașe, dar suntem gata de această provocare incredibilă!”. Mara Bănică a confirmat plecarea printr-o postare pe Facebook: „Azi plecăm. Să ne țineți pumnii! Rețelele mele sociale rămân pe mâini bune și sper ca din când în când să aflați noutăți despre noi.”Karmen Minune, vizibil emoționată, a împărtășit cu fanii de pe Instagram haosul dinaintea plecării: „Toată casa mea este răsturnată! Abia aștept să-mi cunosc colegii și încep să mă ia emoțiile. Urați-mi spor la bagaj!”
Deși data oficială de lansare a emisiunii nu a fost anunțată, filmările vor începe imediat după sosirea echipelor în Asia.