kanald.ro
Vedete
Confesiunea pe care Nicoleta i-a făcut-o Nonei, după ce și-a făcut bagajele și a părăsit casa în care locuia cu Sorin. Ce se întâmplă cu ea, la scurt timp după despărțire: „Greu de exprimat în cuvinte”
Nicoleta de la „Casa Iubirii” i-a mărturisit Nonei ce se întâmplă în viața ei, după despărțirea de Sorin.
Nicoleta și Sorin de la „Casa iubirii” au hotărât să ia o pauză, după aproape un an de relație. Fosta concurentă de la emisiunea matrimonială, moderată de Andreea Mantea, și-a făcut bagajul și a plecat din apartamentul iubitului ei. După ce au dat vestea separării, ambii au vorbit despre relația lor pe rețelele de socializare.
Recent, Nicoleta a intrat într-un live pe TikTok împreună cu Nona, fostă concurentă în sezonul doi al emisiunii „Casa Iubirii”. După mai multe întrebări primite din partea urmăritorilor, Nicoleta nu s-a mai putut abține și a vorbit despre separarea dintre ea și Sorin. La rândul ei, Nona a întrebat-o pe fosta concurentă de la ”Casa Iubirii” cum se simte, iar fosta iubită a lui Sorin i-a mărturisit acesteia ce se întâmplă în viața ei în prezent.
„Nicoleta: La câte întrebări primesc… și într-un fel totul e atât de clar, totul e pe internet, nu mai am ce să adaug.
Nona: Ți-am zis, capul sus!
Nicoleta: De fiecare dată când trebuie să dai un răspuns la o întrebare d-asta e ca și cum ar trebui să învârți cuțitul în rană. (…)
Nona: Sufletește cum te simți, Nicoleta?
Nicoleta: Greu de exprimat în cuvinte.
Nona: Nici nu mai trebuie să explici, că am înțeles. Te înțeleg perfect.
Nicoleta: Sunt bine. Nu am murit”, a fost dialogul pe care l-au purtat Nicoleta și Nona, fostele concurente de la „Casa Iubirii”, în live-ul de pe TikTok.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Nicoleta de la „Casa Iubirii” i-a mărturisit Nonei cum se simte, după despărțirea de Sorin
Ce a spus Sorin despre despărțirea de Nicoleta
Fostul concurent de la „Casa Iubirii” este foarte afectat după despărțirea de Nicoleta. După ce s-a speculat că ar fi lovit-o și ar fi dat-o afară din casă, Sorin a mărturisit că, de fapt, Nicoleta nu s-a putut acomoda la Satu Mare și de aceea au hotărât să locuiască separat o perioadă.
„Îmi pare rău că ea nu s-a acomodat. Asta e toată problema, eu nu vreau să-mi las munca și toate lucrurile astea, nu e vorba de părinți, nu e vorba de absolut nimeni. Ea nu s-a acomodat și a stat supărată o grămadă de timp și nu am putut să o fac să se simtă mai bine. Ultima lună a fost pentru mine stres, acum e pentru mine stres, nu am zis că un an de zile a fost stres. Eu nu am dat-o afară din casă, eu nu am trimis-o acasă. Eu am rugat-o să stea. Și în genunchi am rugat-o să stea. Și pe mine mă dor chestiile astea, pentru că eu mi-am dorit să fie totul ok și dacă nu a fost nu știți voi ce simt eu sau cum sunt eu pe dinăuntru. Nu știu cum să încercăm să ne împăcăm, dacă nu putem să rezolvăm lucurile care nu sunt ok între noi. Ori o să fac lucurile astea, ori o să plec din țară o perioadă”, a declarat Sorin de la „Casa Iubirii”, într-un live pe contul său de TikTok.