kanald.ro
Actualitate
Continuă răcoarea de toamnă sau revine căldura verii? Meteorologii explică ce se întâmplă cu vremea în luna septembrie: "Nu se vor mai resimți la fel ca până acum" | EXCLUSIV
Specialiștii ANM au făcut anunțul. Ce se va întâmpla cu temperaturile din termometre luna aceasta.
După zilele mai răcoroase, care au venit pe neașteptate, meteorologii anunță că urmează vreme frumoasă, așa cum ne obișnuisem în această vară. Fericirea nu va dura prea mult timp pentru că vin ploile, furtunile cu grindină și vântul puternic.
Prognoza meteo de azi, 8 septembrie
Astăzi, temperaturile din termometre urcă. În cea mai mare parte a țării, vremea va fi caldă, cerul variabil, cu înnorări temporare și averse, noaptea însoțite chiar și de descărcări electrice. În zona de munte, vântul va sufla ceva mai puternic, mai ales în timpul ploilor. Maxima zilei va fi între 24 și 31 grade Celsius, cu valori mai scăzute la mare, iar temperaturile minime variază între 10 și 18 grade Celsius.
În București, vântul va sufla de la slab la moderat, cerul fiind variabil.
Astfel că, deși vântul nu se dă înlături, vremea e caldă și mai putem îmbrăca, încă, tricourile cu mânecă scurtă. Specialiștii anunță că temperaturile vor varia în funcție de zile, anotimpul toamna făcându-și simțită prezența din plin.
La ce să ne așteptăm toamna aceasta din punct de vedere meteorologic?
După un val de temperaturi reci atât în timpul zilei, cât și în timpul nopții, românii se întreabă dacă mai pot visa la câteva zile cu soare, călduroase sau a început toamna așa cum se cuvine. WOWbiz.ro a contactat un reprezentat al specialiștilor din cadrul ANM, care a răspuns la această întrebare, explicând cum va arăta vremea în perioada următoare.
"În principiu, în zilele următoare ne încălzim, dar e de precizat că temperaturile vor ajunge undeva în cursul zilei de vineri, pe la 32-33 de grade. Temperaturile din cursul nopții vor fi în continuare scăzute. Deja zilele se micșorează și nu se vor mai resimți la fel ca până acum.", a declarat reprezentatul ANM, în exclusivitate, pentru WOWbiz.ro.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa pont@wowbiz.ro!