
kanald.ro
Stiri
Revenirea în România a lui Mirel Drăgan a fost una în care momentele emoţionante şi cele pline de umor s-au tot succedat, Faimosul având parte de surprize care ai de care mai plăcute.
Întâmpinat de zeci de luptători de Kempo, la aeroport, Mirel Drăgan a avut parte, în momentul în care au rămas doar ei prin preajmă, de un moment care l-a făcut să râdă cu lacrimi.
Mai exact, atunci când unul dintre colegii lui de la sala de lupte l-a întrebat, la modul cel mai serios, cum a fost la Exatlon, Mirel i-a răspuns pe acelaşi ton.
”A fost greu, trei luni şi jumătate fără telefon, fără nimic, mâncând puţin şi dormind pe jos…”, a explicat Mirel, dar a fost, imediat, întrerupt de Amatto Zaharia, antreorul şi prietenul Faimosului. ”Hai să facem altfel. Eu sunt Cosmin Cernat şi tu...”, a început, cu un zâmbet larg pe faţă, Amatto Zaharie. Imediat, simţind că momentul se va transforma într-o caterincă de zile mari, Tolea Ciumac, alt prieten apropiat de-al Faimosului, s-a poziţionat între cei doi actori principali.
Evident, sceneta a durat suficient, iar schimbul de replici dintre luptători şi Mirel Drăgan a fost unul suficient de haios încât toţi cei de faţă să râdă cu lacrimi, iar Faimosul să reuşească să îşi depăşească emoţiile revederii cu cei dragi.
Cine este Mirel Drăgan, “Faimosul” de la Exatlon
Mirel Drăgan este luptător de Kempo, multiplu campion naţional. De asemenea, el a reuşit că cucerească de două ori titlul de campion mondial în anii 2014, la Budapesta (Ungaria) şi în 2015 în Antalya (Turcia), dar şi un titlu european în 2015.