
kanald.ro
Vedete
Cosmin i-a pus inelul pe deget Ștefaniei! Foștii concurenți de la „Casa Iubirii” i-au lăsat pe toți cu gura căscată.
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Ștefania și Cosmin trăiesc o frumoasă poveste de dragoste. Foștii concurenți de la „Casa Iubirii” și-au clădit o viață minunată după ce au ieșit din emisiune, iar acum traversează una dintre cele mai fericite etape din viața lor. Ba mai mult decât atât, au avut și un anunț important de făcut. Se pare că Ștefania a primit inelul mult așteptat de la iubitul său.
Ștefania și Cosmin radiază de fericire. Relația lor a continuat și după ce au fost eliminați din competiția „Casa Iubirii” și se înțeleg mai bine ca niciodată. Ba mai mult decât atât, se pare că cei doi au planuri serioase pentru viitor. În urmă cu puțin timp, cei doi și-au luat fanii prin surprindere, după ce au anunțat că s-au logodit. Evenimentul a avut loc în urmă cu mai mult timp, atunci când erau în Italia, iar de față a fost chiar și mama Ștefaniei.
Cu toate acestea, cei doi au menționat faptul că nu este vorba despre o cerere în căsătorie în adevăratul sens al cuvântului, însă Cosmin a considerat că este un gen absolut normal, dat fiind faptul că fac totul împreună. Pe de cealaltă parte, foștii concurenți nu vor ajunge prea curând în fața altarului. Ștefania și Cosmin se bucură acum de frumoasa lor relație și nu vor să grăbească lucrurile.
Inelul pe care Cosmin i l-a dăruit Ștefaniei
„Cosmin: Eu nu știu cum să prezint asta, sincer!
Ștefania: Prezint-o!
Cosmin: Da, bine, hai că vă zic. Avem un anunț important de făcut pe care l-am ținut secret să zic așa.
Ștefania: S-a întâmplat mai demult.
Cosmin: S-a întâmplat mai demult, de când eram prin Italia. Era de față și mama ei și vă zic exact ce s-a întâmplat, de fapt, vă arat.
Ștefania: Nu! Gen e „logodna”.
Cosmin: Având în vedere faptul că noi stăm împreună, mâncăm împreună, facem chestii împreună, eu m-am gândit că logic și firesc să fie un inel de logodnă.
Ștefania: L-am primit și eu în sfârșit.
Cosmin: L-ai primit, de când l-ai primit? De mai mult timp.
Ștefania: În emisiune se vorbea demult de inelul ăsta.
Cosmin: Da, dar în emisiune era vorba să îți dau inelul de iubită, că ai zis tu că așa se face în Italia, dar am sărit peste pasul ăla. <<Eee, am crezut că ai cerut-o>>, poate <<urmește>>, cum zicea cineva pe aici. (n.r. urmează)”, au mărturisit Ștefania și Cosmin în cadrul unui live pe platforma TikTok.
Ștefania și Cosmin