kanald.ro
Actualitate
Crimă șocantă la Iași! Un bărbat a fost bătut și sugrumat în propria casă
O crimă înfiorătoare a avut loc la Iași. Un bărbat de 53 de ani a fost bătut cu bestialitate, apoi sugrumat.
Un bărbat s-a stins din viață într-un mod înfiorător, după ce a fost bătut cu bestialitate, apoi sugrumat. Întâmplarea tragică a avut loc în localitatea ieșeană Sighitu Handâmbului. Din primele informații, victima a fost bătută și sugrumată în propria locuință. Bărbatul din Iași a fost găsit decedat într-o baltă de sânge.
De asemenea, la fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și criminaliști. Ajunși la locuința bărbatului, autoritățile au început să analizeze urmele din casă. Mai mult, au fotografiat toate obiectele din locuința victimei care ar fi putut să dea un indiciu despre ce se întâmplase.
Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la IML Iași pentru efectuarea necropsiei. În urma rezultatelor, medicii legiști au descoperit că victima a suferit plăgi faciale, o fractură de piramidă nazală, o plagă înțepată, leziuni grave la nivelul osului gâtului, în urma strangulării mecanice, dar și o fractură de stern.
Potrivit unor surse, suspectul principal a fost prins și dus pentru evaluare la Institutul de Psihiatrie Socola. După efectuarea cercetărilor, acesta a fost la audieri. În momentul când a fost audiat, suspectul a negat cu vehemență comiterea crimei.
Crimă în timpul nopții la firma unui afacerist din Iași
Un bărbat a decedat la vârsta de 56 de ani, după ce a fost ucis cu o lovitură de bărdiță în cap de un coleg de serviciu. Incidentul a avut loc la ferma Agrocoop Unirea din comuna Scânteia, județul Iași. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție și SMURD. În ciuda manevrelor de resuscitare, medicii au fost nevoiți să constate decesul bărbatului.
De asemenea, bărbatul agresor a fost arestat pentru o perioadă de 30 de zile. Se pare că suspectul a fost trimis în judecată recent pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.