
kanald.ro
Criss și Daniel
Divertisment
Se înfiripă deja primele idile în cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Casa Iubirii”. Criss i-a atras cel mai mult atenția unuia dintre gemeni.
Nici bine nu a început cel de-al patrulea sezon al emisiunii „Casa Iubirii”, că deja par să apară primii fiori ai dragostei. Cei care își mărturisesc reciproc că se plac, pentru prima dată în acest sezon, sunt Criss și Daniel, spre surprinderea celorlalți colegi ai lor.
În ediția de mâine, 15 ianuarie, a emisiunii matrimoniale, concurenții dezvăluie cine le-a atras atenția. În timp ce Criss pare puțin indecisă și nu știe care dintre cei doi frați gemeni, Vlad și Daniel, este cel pe care îl place mai mult, unul dintre ei rupe tăcerea.
Daniel spune clar și răspicat că în topul preferințelor lui se află doar Criss.
„Criss: Laurențiu, Sorin, și unul dintre gemeni, dar nu mai știu care. Vlad! Sau Daniel?! Nici nu știu.
Daniel: Din punctul meu de vedere, topul meu este următorul: locul 1- Criss, locul 2- Criss”, spun Criss și Daniel, mâine, în „Casa Iubirii”.
Vlad și Daniel
Tot în ediția de mâine, băieții trebuie să cheme în camera roșie, pentru prima dată în acest sezon, fata pe care vor să o cunoască mai bine. Sorin se arată extrem de mulțumit de alegerea lui și mărturisește că totul a mers ca pe roate.
Moldo: Dă o nota camerei!
Sorin: 10! A decurs perfect!
Pe de altă parte, deși prima lor interacțiune nu a mers prea bine, Andrei o cheamă la camera roșie pe Veronica și îi face acesteia o mărturisire neașteptată.
Andrei: Am rămas surprins de descrierea ta, simțeam că mă descrii pe mine. Sunt exact la fel!
Veronica: Da?! Spune-mi cum ești!