kanald.ro
Vedete
Cristian Pomohaci, din nou în centrul atenţiei! Decizie radicală luată după ce a fost acuzat de pedofilie
Scandalul în care este implicat preotul Cristian Pomohaci este departe de a se fi terminat, iar acum s-au iscat discuţii noi din cauza titlului de cetăţean de onoare primit de acesta în luna octombrie a anului 2012.
Mai exact, se pare că în urma acuzaţiilor de pedofilie care i s-au adus, consilierii din Bârlad solicitat ca, pe ordinea de zi, să fie introdus un proiect de hotărâre, prin care să se revoce acordarea titlului. Primarul, însă, s-a opus.
Consilierii locali ai PSD Bârlad sunt revoltaţi de faptul că preotul Cristian Pomohaci, implicat într-un scandal privind homosexualitatea şi coruperea de minori este cetăţean de onoare al Bârladului.
Totuşi, primarul nu a fost de acord ca titlul să-i fie retras până când nu există o hotãrâre definitivă prin care preotul Pomohaci să fie condamnat pentru faptele de care este acuzat.
„Nu avem nicio hotărâre judecătorească prin care să se demonstreze că preotul Cristian Pomohaci este condamnat definitiv sau dovedit că a corupt minori. Este bine să aşteptăm să se pronunţe judecătorii. Dar nu cumva tot dumneavoastrã, cei din PSD, l-aţi propus cetăţean de onoare? Atunci era bun şi acum nu mai este?”, a spus primarul Dumitru Boros, potrivit vremeanouă.ro.