WowNews logo WOWnews
Stories
cristina cioran, declaratii, educatie, scoala, bataie

Cristina Cioran

Vedete

Cristina Cioran nu a putut trece peste traumele din copilărie nici până acum! Actrița a avut parte de o educație agresivă: „Avea un băț verde din plastic. Pălmuțele astea să știi că sunt foarte lovite”

Cristina Cioran a povestit ce fel de educație a primit și cum se practica bătaia în școală, pe vremea când era o simplă elevă.

Cristina Cioran este una dintre cele mai cunoscute actrițe de la noi din țară, care a muncit foarte mult pentru a ajunge unde este astăzi. Aceasta a vorbit pentru prima dată despre experiențele traumatizante pe care le-a avut în copilărie, mai ales despre educația care se practica înainte în școli.

Cristina Cioran, adevărul despre educația care se practica înainte în școli 

Cristina Cioran a trecut prin experiențe traumatizante pe vremea când era un copil și nu a putut să le uite nici până în ziua de astăzi.

Vedeta a dezvăluit cum se purta învățătoarea ei cu ea, dar și cu colegii săi. Aceasta a povestit că doamna respectivă avea un băț verde de plastic cu care îi lovea peste palme atunci când nu erau cuminți, iar aceste semne de bună purtare le resimte chiar și astăzi. Cristina a fost foarte sinceră și a mărturisit că ea nu este de acord cu această educație și nu ar opta pentru ea. 

Citeste si: Andreea Mantea a rămas ȘOCATĂ de gestul Liei față de Robert! Prezentatoarea a interogat-o imediat: „Vreau să înțeleg de ce ai simțit nevoia...”???????? Cu toții au fost uimiți de ce a putut să facă tânăra! Nici prin minte nu le-ar fi trecut că ar putea fi- kanald.ro

Citește și: Cristina Cioran s-a luptat cu dependența ani la rând, încă de pe vremea când era o adolescentă! Actrița se simțea rău, însă nu putea să renunțe sub nicio formă: „ Simțeam că îmi dă cu un cuțit în gât, dar eu continuam”

Pot să spun doar atât: doamna mea învățătoare, din nefericire, avea un băț verde din plastic, iar pălmuțele astea, dacă ți se par foarte muncite, să știi că sunt foarte lovite.

Din copilăria mea. Primeam la pălmuță foarte rău. Nu aș merge pe educația asta”, a dezvăluit Cristina Cioran, pentru ego.ro

Cristina Cioran nu crede în educația agresivă

Cristina Cioran a dezvăluit că nu este de acord cu agresiunea fizică, mai ales atunci când e vorba de învățat. Actrița a povestit că una dintre profesoarele pe care a iubit-o foarte mult nu a ridicat nici măcar o dată tonul la ei, darămite să îi lovească. 

Citeste si: Ce s-a întâmplat cu directoarea medicală a Spitalului Județean de Urgență Buzău, de fapt? Se au în vedere mai multe ipoteze în ceea ce privește cauza decesului său subit! "Au început audierea martorilor!"- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Nimeni NU CREDEA că Filip e în stare de așa ceva: "Sunt șocată să văd că a acționat așa". Lia aproape că a căzut din picioare. Concurenta din Casa Iubirii a tresărit toată și nu știa ce să facă. Cei din jur nu au știut dacă să intervină - radioimpuls.ro

Citește și: „Am avut noroc. A venit salvarea imediat. M-au dus la spital” Cristina Cioran nu a crezut niciodată că va trece prin asta! Nu a uitat nici acum coșmarul pe care l-a trăit atunci când fiica ei s-a născut prematur

„Nu cred în altoirea copiilor, nu cred în spanking (nr. pălmuiri) decât în alte condiții (râde), deci nu cred în agresiune fizică. Îmi aduc aminte de o profesoară de limba română, pe care am iubit-o, am adorat-o, am respectat-o, niciodată nici măcar nu a ridicat tonul”, a

mai dezvăluit actrița, potrivit sursei menționate anterior.