
kanald.ro
Cristina Cioran împreună cu Alex Dobrescu și fiica lor
Vedete
Cristina Cioran a făcut declarații fără perdea despre viața amoroasă! Este sau nu pregătită să se căsătorească?
Cristina Cioran este de departe una dintre cele mai cunoscute și apreciate actrițe de la noi din țară. Ajunsă la vârsta de 46 de ani, blondina se poate declara o femeie împlinită pe plan profesional, căci are o carieră demnă de succes și numeroase proiecte importante. În ceea ce privește viața personală, lucrurile nu au fost întotdeauna roz pentru ea, având în vedere că în urmă cu mai bine de un an a pus stop relației cu tatăl fetiței sale.
Actrița și Alexandru Dobrescu au format un cuplu extrem de îndrăgit, dar la puțin timp după ce fiica lor a venit pe lume, aceștia au decis să meargă pe drumuri separate. În prezent, vedeta se declară o mămică împlinită și este foarte implicată în activitatea sa profesională, însă toată lumea se întreabă ce se întâmplă cu ea pe plan amoros. Iată ce spune despre căsătorie și condiția pe care viitorul ei partener trebuie neapărat să o îndeplinească!
În cadrul unui interviu recent, îndrăgita actriță a vorbit fără rețineri despre cel mai important pas în relație, și anume căsătoria. Se pare că la mai bine de un an de la despărțirea de tatăl fiicei sale, blondina mărturisește cu sinceritate că nu exclude să îmbrace rochia de mireasă. Totuși, ea a ținut să sublinieze faptul că nu este încă pregătită ca acest lucru să se întâmple în viitorul apropiat.
„Eu în viața mea nu zic nu niciodată și nu am spus nu niciodată tocmai pentru că viața îți arată că nu e după tine, e după ea. Așadar, nu zic nu, dar în niciun caz 2024-2025 sezon de nunți. Maxim invitată sau încă domnișoară de onoare! Altfel, nu am cum!”, a mărturisit Cristina Cioran, în urmă cu puțin timp, pentru ego.ro.
Cristina Cioran, la un eveniment
Îndrăgita actriță știe ce vrea de la viitorul ei partener, așa că nu s-a sfiit să dezvăluie public condiția pe care trebuie să o îndeplinească cel care îi va cuceri inima.
Sinceră din fire, aceasta a mărturisit că își dorește ca alesul inimii sale să aibă o situație financiară foarte bună.„Vrei să fiu sinceră? Bani! Cu iubirea ne-am liniștit, lasă! Să aibă bani! Să vină diamantele! Am avut! (n.r. o iubire ca în povești) Am avut, gata, s-a dus! În general, poveștile acestea se termină… nu cred! (n.r. că își mai dorește o astfel de iubire). Nu este vorba că îmi este frică de suferință, dar ne pierdem timpul! Timpul a devenit o monedă foarte importantă! Este mai importantă această monedă decât leul sau euro! Și plăcerea! Banul este ban! Să vină banul! ”, a mai spus Cristina Cioran , pentru aceeași sursă menționată mai sus.
Cristina Cioran, la un restaurant