
kanald.ro
Stiri
Sfârșit tragic pentru o copilă de 13 ani. A murit lovită de tren!
Cristina Bianca, o fetiță care abia împlinise 13 ani, dintr-o comună buzoiană, a murit săptămâna trecută, lovită de un tren. Fetița obișnuia să meargă cu animalele la păscut, iar în acea seară a avut parte de un sfârșit crunt. Copila se afla cu animalele la păscut la mai puțin de 15 metri de casă, în apropierea căii ferate, acolo unde mergea de fiecare dată.
Întreaga comunitate din Valea Râmnicului și toți cunoscuții familiei au condus-o, ieri, pe copila de 13 ani, pe ultimul drum. Un sat întreg a plans-o pe Cristina Bianca, fetița care abia împlinise 13 ani. Copila și-a găsit sfârșitul în timp ce se odihnea pe șina de cale ferată. Aceasta s-a ridicat în momentul în care a zărit un tren și s-a dat la o parte.
Potrivit stiridebuzau.ro, mecanicul garniturii de pe ruta Mărășești-Buzău a declarat că, din reacția fetei, ea părea că a încremenit de frică. Acesta a avertizat-o sonor, dar nu a mai putut frâna în timp util pentru a evita impactul, care i-a fost fatal copilei. Colegii și dascălii de la Școala numărul 1 din Râmnicu Sărat îi duc lipsa copilei: „A fost o fetiță bună, veselă, optimistă și foarte muncitoare”, spun profesorii Biancăi.
Fetița abia intrase în clasa a șasea. Cristina a fost înmormântată, sâmbătă, într-un sicriu alb, de care permanent a stat lipit fratele ei de numai patru ani.sursa foto- stiridebuzau.ro