 
                            kanald.ro
 
        Coș cu flori, vin, alimente
Diverse
Finii vizitează nașii în fiecare an, de Lăsatul Secului. Află totul despre acest obicei românesc, care datează de zeci de ani.
Postul Paștelui va începe anul acesta pe data de 18 martie. Află cu ce te duci la nași de Lăsatul Secului, dar și ce alte tradiții și obiceiuri sunt respectate cu o zi înainte de începerea postului.
În 2024, Lăsatul secului pentru Postul Paștelui pică pe data de 17 martie, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai. Aceasta este ultima zi din Săptămâna Albă, în care credincioșii mai pot consuma lactate și ouă.
Una dintre cele mai cunoscute tradiții care se respectă în toată țara, în ziua de Lăsatul Secului, este vizitarea nașilor de către fini. Încă din cele mai vechi timpuri, nașii sunt considerați părinți spirituali, astfel că această zi este o ocazie ca finii să își arate recunoștința și respectul față de ei.
Potrivit obiceiului, atunci când mergi la nași în vizită trebuie să duci și un plocon, alcătuit din mai multe alimente, printre care o găină friptă sau la cuptor, un colac mare sau o turtă din foi, în funcție de zonă și o sticlă cu vin.
De asemenea, finii pot aduce nașilor alimente care conțin lactate și ouă, cum ar fi plăcintă cu brânză, cozonaci, chec, prăjituri, tort, fructe și legume. Opțional, finii pot alege un buchet de flori de primăvară pentru nașa.
Tot în această zi, finii își cer scuze nașilor, dacă le-au greșit pe parcursul anului, apoi se așează cu toții la masă, pentru a servi preparate tradiționale.
Citește și: Începe Săptămâna Albă pe 11 martie 2024. De ce se numește așa și care sunt tradițiile
Cină în familie 
 
De Lăsatul Secului, nașii își întâmpină finii cu masa plină de bunătăți, printre care preparate tradiționale, dar și struguri, simbolul sporului și belșugului.
În unele zone, nașii merg la biserică împreună cu finii de Lăsatul Secului, pentru o legătură și mai mare cu Dumnezeu.
În această zi, nașii au datoria de a-și ierta finii pentru greșelile de peste an. Relația dintre fini și nași trebuie să fie mereu în armonie, asemeni legăturii dintre copii și părinți.
Încă din cele mai vechi timpuri nașii oferă sfaturi și susținere morală finilor, astfel că îi pot ajuta să înțeleagă mai bine semnificația Postului Mare.
Citește și: Ce sărbători creștine au loc în aprilie 2024. Vezi când e dezlegare la pește
Plăcintă cu brânză 
 
Pe lângă tradiția finilor de a vizita nașii de Lăsatul Secului, oamenii țin cont de mai multe obiceiuri tradiționale, care au fost transmise din generație în generație.
Iată câteva dintre ele:Surse: doxologia.ro , crestinortodox.ro