Inna și-a făcut apariția la concertul lui Minelli. Artista a vrut să îi fie alături la lansarea primului album al colegei sale de breaslă.
Inna este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Cântăreața s-a făcut cunoscută în 2008, cu hitul „Hot”, cu care a reușit să cucerească nu numai topurile din țară, ci și pe cele de peste hotare. Încă de mică, vedeta a crescut cu muzica în casă, astfel pasiunea sa pentru acest domeniu era absolut inevitabilă. Însă, multă lume nu știe că la începutul carierei sale, artista a fost la un pas să renunțe la ceea ce a făcut-o cunoscută.
Minelli și-a lansat primul album și a organizat un eveniment pe măsură. Mai mulți artiști i-au fost alături, printre care și Inna. Deși a încercat să stea în umbră, nu aveai cum să nu o observi.
Cu așa o bluză decoltată, Inna nu a avut cum să se facă nevăzută. Artista a stat chiar în primul rând și a vrut să vadă prezentarea primului album al lui Minelli.
Petrecerea a durat până dimineață, iar Inna s-a distrat pe cinste. La evenimentul lui Minelli, WOWbiz a fost prezent și pe lângă interviuri, a fost cu ochii în patru după Inna. Frumoasa cântăreață a avut o apariție sexy, fierbinte și a reușit să își pună dotările foarte bine în valoare.
Se vede că vedeta are grijă la aspectul fizic.
Minelli și-a lansat primul album
Minelli este în culmea fericirii! Și-a lansat primul album, care conține 14 piese, pe care nu poți să te abții să nu le fredonezi și să dansezi. Artista ne-a oferit un interviu exclusiv despre cum a lua naștere primul ei album și cine ajutat-o să îl lanseze.
"Albumul ăsta a venit în momentul în care primeam foarte multe întrebări despre când iese un album, dacă am în cap să lansez un album.
După piesa Rampampam, după fiecare interviu de afară pe care îl aveam și de aici, eram întrebată asta și primeam și primesc foarte multe mesaje de la oameni din diferite colțuri ale lumii când lansez un album. Atunci a încolțit ideea asta în capul meu. Am zis că dacă oamenii vor atât de mult să scot un album, nu văd de ce nu aș face unul. Atunci am început să mă gândesc la un concept, echipa mea m-a ajutat foarte mult cu unul care mi se pare foarte tare.
Am început să scriem piesele, am avut sesiuni în Suedia, în Anglia, în Germania, în Dubai, în Amsterdam, Ibiza, România, așa că 7 piese sunt scrise în România cu echipa mea și 7 în toată Europa.", a mărturisit Minelli, la WOWnews.