
Autor: T.S.

”Proces verbal” se numeşte invitaţia la nunta lui Godină şi are două cătuşe în loc de verighete, iar în text se arată că părinţii şi naşii au constatat că tinerii au săvârşit
următoarele: ”Cunoscându-se în împrejurări necunoscute, dar favorabile, s-au îndrăgostit iremediabil şi au devenit inseparabili. Fapta este prevăzută de art. 259 din Codul Civil şi este sancţionată cu obligarea de a trăi împreună pentru tot restul vieţii”.
Naşul de cununie ales este nimeni altul decât Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia.
Distribuie pe: