
kanald.ro
Avocado
Diverse
Tu știi cum să alegi cel mai bun avocado? Iată mai jos câteva trucuri care te vor ajuta să aduci acasă un fruct perfect copt!
Nu mai încape îndoială faptul că la ora actuală, avocado este unul dintre cele mai populare fructe. Este consumat de oamenii de pe întreaga planetă, mai ales datorită faptului că are proprietăți nutritive extrem de hrănitoare și grăsimi sănătoase. De asemenea, este bogat în fibre, magneziu și vitamina K.
Mai mult decât atât, specialiștii în nutriție spun că avocado poate fi consumat zilnic, fiind un aliment nelipsit pentru cei care duc un stil de viață sănătos, iar grăsimile mono nesaturate din avocado ajută chiar și la hrănirea creierului și pot combate depresia.
Avocado a devenit un aliment aproape nelipsit din dietele multor oameni. Deja este știut faptul că este un fruct extrem de sănătos și bogat în nutrienți și vitamine.
Mai mult, este un fruct extrem de sățios, având patru grame de proteine, 30 grame de grăsimi, 13 grame de fibre și 17 grame de carbohidrați, substanțe nutritive care oferă energie pentru mai mult timp. Ceea ce înseamnă că vei mânca mai puțin, dar te vei simți sătul pentru o bună perioadă.
Citește și: Cum se face sosul wasabi. Ingrediente și mod de preparare
Fiind un fruct cu un nivel glicemic scăzut, avocado ajută și la stabilizarea nivelului de zahăr din sânge și la prevenirea schimbărilor de dispoziție, dar previne și creșterea tensiunii arteriale.
Cu toate acestea, foarte mulți se confruntă cu probleme atunci când vine vorba de alegerea avocadoului perfect. Asta pentru că este greu să îți dai seama când este prea copt sau, din contră, prea crud. Nimeni nu își dorește o farfurie un avocado necopt și mult prea tare, dar nici unul care prezintă pete negre sau maronii.
Avocado
Citește și: Top 5 motive pentru care uleiul CBD este considerat un supliment alimentar revoluționar
Iată aici câteva trucuri de care trebuie să ții cont atunci când alegi un avocado de pe raft:
Culoarea: Un avocado copt nu trebuie să fie neapărat maro-închis. Acela este, de fapt un fruct mult prea copt. Alege fructele care au o culoare verde-maronie.
Duritatea: Presează puţin fructul, însă nu cu vârful degetelor, ci ținându-l în podul palmei şi strângând foarte uşor şi uniform.
Greutatea: Un avocado numai bun de mâncat ar trebui să se simtă greu în mână. Fructele care sunt deja prea coapte sunt mai ușoare.
Să nu prezinte lovituri: Asigură-te că fructul este intact și nu are urme de lovituri care ar putea duce la degradarea lui.
Dacă totuși nu ai avut răbdare și ai ales din magazine fructe mult prea crude, trebuie să știi că poți să coci rapid avocado, chiar la tine acasă. Pune într-o pungă de hârtie avocadoul, alături de o banană sau un măr, iar apoi rulează capătul pungii. În lipsa altor fructe, poți adăuga o cană de făină.
Surse: avantaje.ro