kanald.ro
WOW
Cum să dormi corect ca să scapi de dureri de spate?
Somnul este important pentru refacerea organismului şi pentru reabilitarea coloanei vertebrale. Mulţi oameni se plâng de dureri de spate, de tulburări de somn şi de alte probleme de sănătate. Deseori se întâmplă ca ei să se trezească dimineaţa cu o durere de spate suficient de mare şi să constate că nu au avut un somn odihnitor, aşa cum şi-au dorit.
Află din cele ce urmează cum trebuie să dormim pentru a avea un somn bun şi coloana puternică şi sănătoasă.
Cât de importantă este salteaua de pat pentru sănătatea spatelui?
Specialiştii spun că este sănătos să dormim pe o saltea tare, pentru că aceasta ne oferă posibilitatea de a dormi în poziţie dreaptă, cu spatele relaxat. Dacă dormim pe spate şi ţinem braţele pe lângă corp, tot corpul se relaxează perfect, iar greutatea este distribuită în mod egal.
Această poziţie în timpul somnului oferă următoarele avantaje:
- Medicii spun că dormitul pe spate ajută în corectarea unor probleme ale coloanei, legate de poziţia vertebrelor acesteia.
- Muşchii se relaxează în timpul somnului.
- Activitatea inimii se realizează normal.
- Circulaţia sângelui va fi mai bună dacă se doarme pe spate.
- Picioarele se ţin întinse, astfel se relaxează mai bine musculatura lor în timpul somnului.
- Mişcările în timpul somnului se fac uşor, nu necesită multă energie.
- Ficatul va funcţiona mai bine, iar în plus prin circulaţia bună a sângelui se realizează şi detoxifierea corectă a acestui organ.
Statisticile arată faptul că există mulţi oameni care preferă să doarmă pe o saltea moale. Din păcate această poziţie are o serie de dezavantaje din care fac parte:
- Multe vertebre ale coloanei vertebrale vor fi curbate.
- Specialiştii în domeniul medical spun că funcţionarea ficatului depinde şi de spaţiul dintre vertebrele coloanei. Dacă acestea sunt curbate în timpul somnului, este afectată şi funcţionarea ficatului.
- În timp se pot produce deformaţii ale coloanei vertebrale şi apariţia unor afecţiuni care vor da simptome de dureri de spate.
Patul este important pentru starea de sănătate
Pentru a dormi bine este necesar să ne gândim la toate aspectele, atunci când alegem patul pentru dormitor. În pat oamenii dorm aproape un sfert din viaţă, deci este clar că acesta trebuie obligatoriu să fie confortabil, dacă se foloseşte atât de mulţi ani.
Aspecte de care trebuie să se ţină cont:
- Patul trebuie să aibă dimensiunea destul de mare. În el trebuie să încapă două persoane, deci trebuie să aibă lăţimea de cel puţin 140 cm. În mod normal doi oameni trebuie să aibă mai mult loc şi de aceea lăţimea patului poate fi şi un pic mai mare. Lungimea patului trebuie să fie de cel puţin 220 cm.
- Persoanele care au probleme de spate trebuie să aleagă un pat cu saltea confortabilă şi care să fie suficient de tare. Patul poate fi echipat chiar şi cu două saltele dacă este cazul. Important este ca în timpul somnului salteaua să permită relaxarea musculaturii corpului.
- Patul trebuie să aibă marginile solide, respectiv acelea din zona capului şi a picioarelor.
- Patul se poziţionează lângă perete, dar nu trebuie să fie lipit de perete. Dacă în timpul somnului, poziţia capului este spre fereastră este posibil ca aceasta să provoace insomnie.
Perna are un rol important asupra somnului odihnitor
Sunt oameni care dorm fără pernă, consideră că acest lucru este sănătos.
Unii oameni aleg să doarmă pe perne moi şi pufoase. Cel mai corect este să se doarmă pe o pernă mică, joasă şi destul de tare. O astfel de pernă are o importanţă mare asupra sănătăţii organismului pentru că:
- Menţine în stare bună septul nazal, care are legătură cu funcţionarea organelor interne.
- Coloana vertebrală se menţine în poziţie corectă, dacă se doarme pe spate.
- Respiraţia pe nas se face normal.
Dacă, din contra se doarme pe o pernă mare şi înaltă, este posibil ca în timp să apară anumite afecţiuni ale spatelui, pentru că în timpul somnului coloana vertebrală se îndoaie. Un alt dezavantaj apare asupra respiraţiei, care nu se mai face în mod normal, uneori apare chiar necesitatea de a respira pe gură în timpul somnului. Acesta este şi motivul pentru care unii oameni sforăie atunci când dorm.
Foarte importantă este şi lenjeria de pat pentru ca somnul să fie odihnitor. Aceasta trebuie să fie realizată din fibre naturale, care oferă o stare confortabilă corpului în timpul somnului. Lenjeria de pat trebuie să ne asigure o noapte liniştită şi să aibă o influenţă bună asupra calităţii somnului.
Când cumperi o lenjerie de pat nu trebuie să ţii cont doar de preţ şi de aspectul ei (să se potrivească la culoare cu mobilierul din dormitor). Valoarea ei este dată mai ales de materialul din care este confecţionată. Acesta trebuie să ofere o stare confortabilă în timpul somnului.
Alege întotdeauna lenjerii de pat de calitate cum sunt noile modele de lenjerii de pat româneşti care sunt realizate din materiale din fibre naturale 100% şi au un design elegant.