Cum să-ți faci o ținută de iarnă de la zero

Diverse

Cum să-ți faci o ținută de iarnă de la zero

A venit anul nou, așa că trebuia să se mai schimbe puțin vremea după Crăciunul călduros pe care l-au avut majoritatea. Și, de data asta, față de decembrie, vremea se potrivește cu perioada anului. Ba chiar s-a lăsat și cu niște zăpadă, un fenomen care parcă a devenit tot mai scump la vedere. Și ce vine în același timp cu ianuarie, dacă nu chiar frigul ăla care nu iartă pe absolut nimeni.

Cu temperaturile astea scăzute și cu frigul ăsta care nu te iartă, ai început deja să scoți hainele de prin dulapuri, de sub pat sau de pe unde le-ai depozitat pe tot parcursul anului.

Te uiți un pic la ele, constați că unele nu-ți mai plac, ți-au rămas mici sau că trebuie să duci o parte la curățat. Și după ce parcurgi toate aceste etape, din întregul amestec de haine rămâi doar cu câteva. Stai, privești la ce ți-a mai rămas și inevitabil te întrebi dacă ai tot ce-ți trebuie pentru iarnă. Răspunsul? Probabil că nu, deci e momentul pentru un mic update al garderobei, pentru că frigul clar nu o să aștepte până când îți completezi colecția.

Citeste si: Cine sunt cei doi turiști care au murit, după ce au căzut în gol sute de metri în Munții Făgăraș! O a treia persoană a fost salvată în ultima clipă- kanald.ro

Dacă te regăsești în situația de mai sus sau ai dat peste acest articol în timp ce îți umpleai coșul de cumpărături de pe site-uri cu haine noi de iarnă, atunci mai stai un pic, pentru că vom vorbi despre ce-ți trebuie pentru a compune o ținută perfectă de iarnă.

Așa că, relaxează-te puțin, prepară-ți un ceai cald și hai să descoperim ce haine sunt must-have pentru a-ți crea niște outfituri cool în această iarnă.

O pereche de încălțăminte de iarnă în care chiar să nu simți frigul

Am tot zis de frig care a venit și pare că nu prea vrea să plece. Și totuși, cum să îi faci față? Stai relaxată și ieși afară în adidași de pânză? Normal că nu. Ai nevoie de o pereche de ghete de damă pentru iarnă care să te protejeze de frig, dar să și țină departe apa.

Când îți alegi perechea de ghete de damă pentru iarnă, funcționalitatea trebuie să fie pe primul loc. Adică, trebuie să fie rezistente la apă și să împiedice frigul să-ți pătrundă la picioare. Și când spui ghete de iarnă, nu trebuie să te duci automat cu gândul la o încălțăminte butucănoasă sau care nu are nimic special. Dacă vrei ceva cu stil, poți apela la o pereche de UGG. Ce e așa special la perechile astea de UGG? Păi, UGG-urile sunt niște ghete căptușite cu blană și care vin peste gleznă.

Pentru a face față condițiilor, ai nevoie de materiale impermeabile și de o căptușeală termică la orice pereche de ghete de damă pentru iarnă. Și o pereche de UGG se încadrează perfect în descrierea asta. Un alt aspect de luat în considerare când îți iei ghete de iarnă este ca acestea să aibă o talpă antiderapantă, care să ofere stabilitate, o caracteristică esențială atunci când temperaturile scad și riscul de alunecare crește.

Când vine vorba de integrarea ghetei de damă pentru iarnă în ținute, ele se pot asorta atât cu blugi și pulovere pentru femei, cât și cu fuste și rochii, condiția fiind să ai dresuri groase pe sub blugi.

Dacă vrei să ai ținute lejere, poți să integrezi foarte ușor o pereche de UGG de damă cam în orice. Merg cu blugii sau pantalonii lejeri. În ceea ce privește culorile, evită-le pe cele deschise, deoarece se pot murdări ușor. Alege culori neutre sau închise, cum ar fi verdele, griul sau maroul.

Ce să pui pe sub geacă

Probabil că mai ai zile când te trezești devreme și încă e întuneric afară și gerul îți taie orice chef. Cu toate acestea, pe parcursul zilei, soarele își face apariția și temperaturile par să crească puțin. Cum faci față situației când dimineața simți că îngheți, iar în timpul zilei începi să te încălzești? Un sfat clasic este să te îmbraci în straturi.

Citeste si: Când va anunța Iancu Sterp sexul copilului? Tânărul a făcut anunțul: “Cred că v-am ținut un pic cam mult pe jar.”- kfetele.ro

Citeste si: Când credeai că le-ai văzut pe toate! Veronica REFUZĂ CATEGORIC să audă ce vrea să facă Ahmed în GALA din această seară. Este IREAL ce i-a cerut concurenta din Casa Iubirii prezentatoarei TV să NU facă: "Ne-am pus toți în risc aici ca să..."- radioimpuls.ro

Dacă nu ești familiarizată cu conceptul de îmbrăcăminte în straturi, e destul de simplu. În primul rând, optezi pentru un tricou ca prim strat, urmat de un hanorac sau pulover, iar deasupra îți pui, desigur, o geacă.

Elementele cheie în toată ecuația sunt hanoracele și puloverele, pe care le poți da jos dacă afară se face prea cald. Orientează-te către hanorace și pulovere realizate din materiale naturale, care permit pielii să respire, în timp ce îți țin și de cald. Prin urmare, dacă alegi să te îmbraci în straturi, este ideal să optezi pentru un pulover din lână sau un hanorac din bumbac, peste care să adaugi o geacă de iarnă. Dacă nu ești fană a puloverelor, poți alege un hanorac pentru o ținută mai casual.

O pereche de pantaloni

Cât despre pantaloni, lucrurile sunt mai relaxate. Pentru a evita să cheltui bani în plus pe niște pantaloni matlasați, poți să te bazezi pe ceea ce ai purtat în restul anului și să adaugi doar o pereche de dresuri atunci când se face prea frig.