kanald.ro
Colaj Anca Molnar și soțul ei, Claudiu Molnar
Colaj Anca Molnar și soțul ei, Claudiu Molnar
Vedete
Claudiu Molnar își strigă suferința în mediul online. Soțul Ancăi Molnar rememorează momentele minunate petrecute alături de soția sa.
Au trecut două săptămâni de când Anca Molnar a trecut în neființă. Make-up artista vedetelor a murit la doar 35 de ani, după ce a dus o luptă grea cu cancerul. Din nefericire, într-un final boala nemiloasă a învins, lăsând în urmă un gol imens în sufletele tuturor celor care au cunoscut-o și au iubit-o.
Fără doar și poate, pentru familia sa este cu atât mai grav. Anca Molnar avea o familie minunată, o carieră de succes și o mulțime de visuri.
Vestea că Anca Molnar a murit a căzut ca un șoc.
Cei doi aveau o relație demnă de invidiat, își întemeiaseră familia pe care și-au dorit-o atât de mult și părea că totul le merge ca pe roate. Din nefericire, totul s-a spulberat după ce Anca Molnar a fost diagnosticată cu cancer, iar de atunci a urmat un calvar pentru make-up artistă și cei dragi.
Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro
Acum, Claudiu Molnar își strigă suferința pe rețelele de socializare. Tot ce i-a mai rămas de făcut este să-și amintească momentele minunate petrecute alături de soția sa. În urmă cu puțin timp, bărbatul a distribuit un videoclip în mediul online. În imagini apare Anca Molnar, care zâmbește cu gura până la urechi. Se poate vedea cu ușurință că cei doi se înțelegeau de minune și adorau să își petreacă timpul unul în compania celuilalt. Ba mai mult decât atât, bărbatul a mărturisit că nimeni nu îi va putea lua locul soției sale, pe care o va iubi pentru totdeauna.
„Te-am găsit fără să te caut. M-am îndrăgostit de tine fără să mă străduiesc. M-ai făcut să zâmbesc când nici nu credeam că mai reușesc. Așa că nimeni nu îți poate lua locul vreodată. Te iubesc pentru todeauna.”, a fost mesajul emoționant postat de Claudiu Molnar, în dreptul videoclipului cu soția sa.