WowNews logo WOWnews
Stories
Cum va fi vremea în primele zile ale lui 2017

Stiri

Cum va fi vremea în primele zile ale lui 2017

Anul Nou vine cu temepraturi scazute, iar primele zile ale lui 2017 se anunta a fi friguroase.

DUMINICĂ, 1 IANUARIE

În ţară

Prima zi a anului vine cu vreme rece, local geroasă in primele ore în special în centrul ţării, însă la amiază, în majoritatea zonelor se vor înregistra valori termice mai ridicate decât în zilele precedente. Temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade în estul Transilvaniei şi 10 grade în Subcarpaţii Moldovei, dar in noaptea urmatoare minimele vor fi din nou sub pragul gerului in Transilvania (-20 grade vor arata termometrele), pana la 0 grade pe litoral, precum şi în zonele de deal din Banat, Crişana şi izolat din Moldova.



Cerul va fi parţial noros în centrul şi în sudul teritoriului şi variabil în rest. Vântul va sufla cu unele intensificări în zona montană înaltă. Local, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă şi chiciură.

Bucureşti

Dimineata şi noaptea, vremea va fi rece, însă la amiază temperaturile vor fi ceva mai ridicate decât în zilele precedente. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade.


LUNI, 2 IANUARIE

În ţară

Valorile termice diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între -3 grade in estul Transilvaniei şi 11 grade in Oltenia dar si in zonele subcarpatice din Muntenia. Cerul va fi mai mult senin, ziua, dar începând de seara se va înnora treptat în regiunile intracarpatice. Vor cădea precipitaţii slabe, mixte, local în Banat si in Crişana şi predominant sub formă de ninsoare la munte, cu precădere în Carpaţii Occidentali, iar izolat şi în Maramureş şi vestul Transilvaniei.
Vor fi condiţii de polei.

Vântul va sufla cu intensificări la munte, în special la altitudini mari, dar şi în Delta Dunării. Temperaturile minime, apropiate de cele normale pentru această perioadă, se vor situa între -9 şi0 grade, mai scăzute în depresiuni. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Bucureşti

Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 7...8 grade

MARTI, 3 IANUARIE

În ţară

Temperaturile vor scădea faţă de ziua precedentă, astfel încât vremea va deveni rece pentru această dată, mai ales noaptea cand va fi ger local in
nord şi în centru. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 grade în depresiuni şi 9 grade în extremitatea de sud a ţării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -15 şi -1 grad. În cursul zilei, cerul va fi mai mult noros în jumătatea de nord a teritoriului, unde vor mai fi ninsori, iar în Banat precipitaţii mixte, însă noaptea cerul va deveni variabil.

În sud şi in sud-est, înnorările vor fi temporare si doar pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte.
Izolat, vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla cu unele intensificări pe crestele montane, dar şi în sud-vest si in est. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.

Bucureşti

Desi temperatura va scadea, maximele vor fi apropiate de normele perioadei. Mai ales în cursul nopţii, înnorările se vor accentua şi trecător vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 6...7 grade

TENDINŢE

Miercuri

Valorile termice, în special cele diurne, vor fi apropiate de normalul termic al perioadei.
Cerul va fi mai mult noros şi local va ninge în vestul, nordul şi centrul ţării. În restul teritoriului vor fi posibile fulguieli, iar izolat în Dobrogea se vor semnala precipitaţii mixte, ce vor favoriza depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, precum şi în regiunile nordice şi estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 şi 4 grade, iar cele minime se vor încadra între -12 şi 1 grad.

Joi-sâmbătă

Vremea va fi rece, iar dimineaţa şi noaptea, geroasă, la început în vest, nord şi centru, apoi în cea mai mare parte a ţării. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în regiunile intracarpatice.

Citeste si: Reacția Adrianei Bahmuțeanu, după ce medicul Flavia Groșan a intrat în comă. Ce se întâmplă acum cu ea: “O profesionistă umilită.”- kfetele.ro

Citeste si: Cine este persoana din umbră care rupe acum tăcerea despre moartea Andreei Cuciuc: "Eu nu am curajul să-i sun și să le spun". Ce NU a îndrăznit să spună până acum și DE CE a evitat să vorbească: "Nu îmi găsesc somnul și pacea"- radioimpuls.ro