kanald.ro
Actualitate
Cum vor afecta noile măsuri fiscale sistemul educațional din România? Daniel David a făcut anunțul așteptat de profesori și elevi: „Educația și cercetarea nu sunt doar priorități bugetare, sunt sisteme care trebuie eficientizate corect”
Daniel David, ministrul Educației, a vorbit despre noile reforme fiscale.
Fără îndoială, noile măsuri fiscale impuse de Guvern, cu scopul reducerii deficitului bugetar, i-au speriat pe oameni, inclusiv pe cei care lucrează în învățământ. Cu toate acestea, ministrul Educației, Daniel David, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a subliniat faptul că nu vor exista disponibilizări sau scăderi. De asemenea, a vorbit și despre burse, unul dintre cele mai dezbătute subiecte din ultima perioadă.
Ce spune Ministerul Educației despre efectul noilor măsuri fiscale în sistemul educațional?
Joi, ministrul Educației, Daniel David, a susținut o conferință de presă la Palatul Victoria. Printre altele, acesta a spus că vor fi implementate măsuri din zona fiscal-bugetară, dat fiind faptul că țara este într-o situație dificilă. Totuși, acesta a dat asigurări cu nu vor exista nici disponibilări și nici tăieri salariale. Implementarea acestor măsuri se va face doar cu respectarea principiilor europene, dar cel mai important, a respectului față de oameni.
„Vom implementa măsuri din zona fiscal-bugetară pentru că țara este într-o situație de criză, dar o vom face cu respectarea principiilor europene și cu grijă față de oameni. Nu vom da oameni afară și nu vom reduce salariile”, a precizat ministrul Educației.
Ce se întâmplă cu bursele?
Printre altele, Daniel David a atins și unul dintre cele mai dezbătute subiecte, mai exact, bursele elevilor din România. Acesta a spus că bursele de merit vor fi acordare pe criterii clare, asrfel încât 15% dintre ei să beneficieze. Cât despre bursele sociale, acestea se vor acorda în continuare celor care au cu adevărat nevoie. Ministrul Educației spune că își dorește ca elevii să învețe pentru viitorul nu, nu să „vâneze” notele.
„Bursa de merit va fi acordată pe criterii clare, pentru maximum 15% dintre elevi, cu media minimă 9. Bursa socială va ajunge acolo unde e cu adevărat nevoie. Ca ministru, nu vreau ca în mintea copiilor să apară ideea că învață pentru o bursă, ci pentru viitorul lor. (…)
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Educația și cercetarea nu sunt doar priorități bugetare – sunt sisteme care trebuie eficientizate corect. Văd acest moment ca un început necesar, în care facem ordine și corectăm anomalii acumulate în ani.”, a mai spus Daniel David.
Daniel David