kanald.ro
Stiri
Cum vor circula trenurile de Paște 2025. Mersul trenurilor CFR în perioada sărbătorilor pascale
CFR Călători vă recomandă să achiziționați biletele de tren în avans, mai ales dacă doriți să călătoriți în zilele de Paște.
Există probabilitatea ca CFR Călători să suplimenteze numărul de trenuri, în special pe rutele cele mai solicitate către destinații populare pentru sărbători.
Cum vor circula trenurile de Paște 2025?
CFR Călători nu a anunțat cum vor circula trenurile în perioada sărbătorilor pascale. Însă se așteaptă să fie suplimentate operativ cu vagoane, în funcție de parcul tehnic disponibil, trenurile care circulă pe cele mai solicitate rute care conectează Capitala cu orașele mari din principale regiuni ale țării.
Ca să vezi ruta trenului de care ești interesat, apasă AICI și introdu stația de plecare, stația de sosire și selectează data călătoriei, după care apasă pe butonul CAUTĂ.
Pentru evitarea supraaglomerării la anumite trenuri CFR Călători le recomandă călătorilor să utilizeze toate trenurile din graficul unei zile de circulație.
Totodată, achizițiile online pot fi făcute până la ora de plecare a trenului din stație, în funcție de locurile disponibile.
Citește și: Cum vor circula tramvaiele și autobuzele de Paște 2025. Programul STB pentru zilele de 20 și 21 aprilie
De unde pot fi cumpărate biletele de tren
Biletele în trafic intern pot fi achiziționate cu o anticipație, utilizând următoarele canale de vânzare:
- online de pe www.cfrcalatori.ro;
- din aplicația mobilă „CFR Călători bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery);
- de la automatele de vânzare bilete din gări;
- de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și distribuitori autorizați (agenții de turism);
Înainte de urcarea în tren, CFR le recomandă călătorilor să se asigure că au bilet de călătorie, pentru evitarea taxării suplimentare în tren, corespunzătoare rangului de tren și zonei kilometrice și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare.
Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a se putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la fluxul de călători prognozat, CFR Călători recomandă pasagerilor planificarea din timp a călătoriei, inclusiv cumpărarea legitimațiilor de călătorie.
Sursa: cfrcalatori.ro