
kanald.ro
Viorel Lis îi este recunosctor Oanei Lis
Vedete
Viorel Lis se gândește cu nostalgie la anii în care avea putere financiară și influență în rândul oamenilor buni ai capitalei.
Anii în care Viorel Lis era recunoscut pentru averea și faima lui au apus de multă vreme. Acum, fostul edil se luptă cu bătrânețea și cu problemele de sănătate, dar și cu lipsa banilor. Alături de el se află în permanență partenera sa de ani buni, Oana Lis, care i-a fost alături în cele mai grele momente ale vieții. Bătrânețea l-a lovit pe Viorel Lis din toate punctele de vedere, știe că banii l-au făcut odată un om foarte interesant și „vânat”, însă acum nu mai are nimic din ceea ce avea.
Psiholog de meserie, Oana Lis nu doar că face terapii în propriul cabinet, dar și integrează tot ceea ce a învățat inclusiv în viața personală. Relația cu Viorel Lis a ridicat-o și a făcut-o cunoscută în întreaga țară, însă acum viața a adus-o în stadiul în care să se întrebe de unde să facă rost de bani pentru medicamentele soțului său.
După o discuție sinceră purtată cu Viorel Lis, Oana Lis a scris în mediul online un mesaj prin care a dat de înțeles că banii îl pot face pe om să fie cel mai important, așa cum lipsa lor îl poate face să fie nesemnificativ.
„Vio- Dacă mă lași tu, nu mă mai bagă nimeni în seamă. Dar nu pentru ca sunt bătrân, ci pentru că nu mai am bani!!!.... Eu personal învăț multe lecții din experiența cu el, e trist să crezi toată viața că banii nu aduc fericirea și să dai la toți și la bătrânețe să-ți dai seama ca erai mai valoros acum ca om dacă mai aveai bani de dat.”,