
kanald.ro
Dani Carvajal este legitimat la echipa mare a celor de la Real Madrid din anul 2013
Sport
Dani Carvajal a adunat 412 meciuri în tricoul celor de la Real Madrid în cei 11 ani de când reprezintă acest club.
Dani Carvajal a evoluat pentru Real Madrid în 37 de meciuri din cadrul acestui sezon competițional. Conform Sofascore, fundașul spaniol a avut și zece contribuții decisive, marcând de cinci ori și oferind cinci pase de gol.
În actuala stagiune de UEFA Champions League, Dani Carvajal a jucat în 8 meciuri, ratând trei partide: ambele dueluri cu Union Berlin și turul din semifinale contra lui Bayern Munchen din cauza suspendării pentru cumulul de cartonașe galbene.
În acest sezon, Dani Carvajal a câștigat campionatul și Supercupa Spaniei, încercând să obțină și un triumf în UEFA Champions League.
Deși s-a confruntat cu momente grele în acest sezon, Real Madrid nu a avut deloc un randament scăzut. Dani Carvajal a spus care crede că este cheia acestor rezultate.
Mai exact, Dani Carvajal a spus, potrivit Digi Sport, următorul lucru: „Carlo Ancelotti și staff-ul lui sunt motivul succesului nostru. Plecările lui Benzema și Asensio și accidentările grave... trebuie să le acordăm credit”.
Carlo Ancelotti dând indicații jucătorilor de la Real Madrid în timpul unui meci
Dani Carvajal este un fotbalist cu experiență în UEFA Champions League. Mai precis, fotbalistul spaniol a jucat 87 de meciuri în această competiție, conform platformei Transfermarkt.
Primul meci pe care fotbalistul spaniol l-a jucat în această competiție a fost în sezonul 2013/2014, în faza grupelor, partida fiind Galatasaray – Real Madrid. Formația „Los Blancos” a câștigat acel duel cu scorul de 6-1.
Antrenorul care l-a titularizat pe Dani Carvajal în acel meci este Carlo Ancelotti, tehnicianul care se află și în acest moment la cârma lui Real Madrid.
Primul gol marcat de Dani Carvajal în UEFA Champions League a venit în sezonul 2015/2016, într-un meci dintre Șahtior Donețk și Real Madrid, internaționalul spaniol înscriid pentru 3-0. Formația „Los Blancos” era antrenată în acel moment de către Rafa Benitez.
Dani Carvajal a triumfat de cinci ori în UEFA Champions League, potrivit platformei menționate anterior.
Pe parcursul acestor 87 de partide înregistrate în UEFA Champions League, până în momentul de față, Dani Carvajal a marcat un singur gol și a oferit 17 pase decisive.