
kanald.ro
Daniel Onoriu a dat-o uitării pe Isabela
Vedete
Daniel Onoriu s-a afișat cu o blondă misterioasă.
Viața lui Daniel Onoriu este un adevărat carusel emoțional. De când a învins problemele de sănătate pe care le-a avut din cauza operației de micșorare a stomacului, când lucrurile păreau că reintră pe un făgaș normal, neprevăzutul și-a făcut loc.
Recent, Daniel Onoriu a anunțat public că mariajul său cu Isabela a ajuns la final. După vestea șoc, a urmat un șir de declarații surprinzătoare, ba de iubire, ba în care spunea că nimic nu mai poate fi îndreptat.
Daniel Onoriu a dat-o uitării pe Isabela
[Sursa foto: Facebook ]De altfel, despărțirea a fost confirmată și de încă soția lui, iar acum, drept dovadă că totul s-a terminat, fostul pilot s-a afișat în compania unei alte femei.
Pe Instagram, Daniel Onoriu a publicat recent o imagine cu o blondă focoasă, despre care nu a spus prea multe lucruri.
Însă, imaginea vorbește de la sine, căci cei doi par foarte apropiați.
După o plimbare nocturnă, Daniel Onoriu și noua prezență feminină din viața sa au decis să imortalizeze momentul, ca mai apoi să facă totul public.Pe capota mașinii, așa s-au pozat cei doi, în timp ce încă soțul Isabelei se lasă sărutat pe obraz de femeia pe care o numește o prietenă specială.
”Nu am nevoie de un prieten care se schimbă când mă schimb eu, care dă din cap când dau și eu.
Deși încă nu a divorțat de a doua soție, ba chiar s-a și afișat cu o altă femeie, Daniel Onoriu este cu gândul tot la trecut.
Fostul pilot a declarat recent că în inima sa încă există sentimente pentru mama celor trei copii pe care îi are.
Mihaela, spune el, pe care regretă că a lăsat-o, ar fi femeia pe care acum ar accepta-o în viața sa cu brațele deschise.
Mai mult decât atât, hotărât să facă un pas înapoi, către prima căsnicie, Daniel Onoriu spune că a primit și susținerea fiului cel mare.
Copiii, notează el, ar fi de acord ca părinții să își mai ofere o șansă, asta doar dacă în perioada de probă s-ar înțelege la fel de bine ca înainte de divorț.
„Eu am avut două căsnicii la viața mea. Cu prima mea soție am făcut trei copii minunați și frumoși. Regret că mi-am lăsat nevasta, pe prima nevastă, pe Mihaela. Nu mă mai primește, dar să știi că acum copiii mei s-au făcut mari și pot să am o discuție părintească și fiul meu cel mare mi-a propus așa: <<Tată, stai câteva luni, vezi dacă îți place de mama, vezi dacă ei îi mai convine de tine și dacă este să faceți pasul acesta, Doamne ajută. Mie mi-ar plăcea să vă împăcați>>. Și așa că dacă el merge pe vorba aceasta, așa o să și fac. Nu vreau să forțez nimic, pentru că vreau să fiu sigur că vreau să mă întorc la ea. Dacă ea ar veni acum la mine, din toată inima aș spune da”, a declarat fostul pilot de raliuri, la un post TV.