kanald.ro
Mircea Lucescu susținând o conferință de presă în perioada în care era antrenorul celor de la Dinamo Kiev
Mircea Lucescu susținând o conferință de presă în perioada în care era antrenorul celor de la Dinamo Kiev
Sport
Mircea Lucescu este antrenorul român cu cele mai multe trofee din istorie. În topul mondial, tehnicianul român este depășit doar de Pep Guardiola și de Sir Alex Ferguson.
După ce Mircea Lucescu a plecat de la Dinamo Kiev s-a vorbit foarte mult despre care va fi următoarea echipă pe care cel mai titrat antrenor din istoria României o va prelua.
Totuși, „Il Luce” este în continuare liber de contract. Unele dintre echipele care au fost asociate cu numele antrenorului au fost Beșiktaș sau Olympique Lyon.
De asemenea, s-a vorbit și despre posibilitatea ca Mircea Lucescu să revină în fotbalul românesc, Daniel Pancu vorbind despre acest lucru.
Concret, fostul fotbalist a spus, potrivit Sport.ro, care menționează ca sursă AS.ro, că:„În România n-are ce să antreneze, decât Rapid sau Dinamo. În altă parte nu-l văd, chiar nu-l văd”.
Mircea Lucescu a antrenat ambele echipe pe care Daniel Pancu le-a menționat. „Il Luce” a fost pe banca tehnică a celor de la Dinamo din 1985 până în 1990, iar pe giuleșteni i-a pregătit în două perioade, respectiv: 1997-1998 și 199-2000.
Mircea Lucescu, fostul antrenor al celor de la Dinamo Kiev
Conform platformei Transfermarkt, Mircea Lucescu a fost antrenorul lui Daniel Pancu în 80 de partide în perioada în care selecționerul României U21 era jucător.
„Il Luce” l-a antrenat pe Daniel Pancu la două echipe de club, acestea fiind Rapid și apoi Beșiktaș. Fostul atacant al giuleștenilor a marcat 23 de goluri și a oferit opt pase decisive sub comanda lui Mircea Lucescu.
Citește și: Vor rămâne Joao Felix și Joao Cancelo la Barcelona? Agentul fotbaliștilor a vorbit despre acest lucru
Cei doi au colaborat cel mai mult în perioada în care ambii erau la Beșiktaș. Daniel Pancu a jucat la clubul din Turcia 73 de meciuri avându-l ca antrenor pe Mircea Lucescu, reușind împreună să aducă și un titlu de campion pentru această echipă.
De altfel, Daniel Pancu a mai jucat la Beșiktaș și după ce Mircea Lucescu nu a mai fost antrenorul acestei echipe.