Daniel Prigoană, dezvăluiri șocante despre averea fratelui său: „Nu a avut bani niciodată”. Cine ar fi stat, de fapt, în spatele afacerilor lui Silviu Prigoană
Fratele lui Silviu Prigoană a făcut declarații neașteptate despre afacerile pe care acesta le-a deținut de-a lungul vieții.
Silviu Prigoană a fost considerat unul dintre cei mai bogați oameni din România. A condus numeroase afaceri, printre care un trust de televiziune, dar și o firmă de colectare a deșeurilor. Era supranumit „Regele Gunoiului”, dar se pare că adevărul din spatele acestor idei de bussiness ale sale ar fi, de fapt, altul.
Fratele lui Prigoană a ieșit la atac, spunând că el s-ar fi aflat, de fapt, la baza acestor afaceri și că ideile de bussiness ar fi fost ale sale.
Daniel Prigoană susține că el ar fi deschis compania de salubritate și că tot el ar fi ales numele postului de televiziune pe care l-a deținut Silviu în trecut.
„Eu am deschis firma ...(n.r. firma de colectare a gunoiului) pentru el, m-am dus special la București.
Am concesionat sectorul 2 de la Crin Halaicu, iar Silviu s-a autointitulat «Regele Gunoaielor». Inclusiv postului TV eu i-am pus denumirea. I-am zis lui Silviu să facă altceva, nu ca la celelalte televiziuni. Mi-a răspuns că nu se pricepe, că nu este în domeniu. Mă uitam la televizor și am văzut jos, pe ecran, cotații, vremea și știri. Și i-am zis așa ceva vreau să văd, o televiziune de știri! 350.000 de dolari pe lună mergeau în televiziune. Nici asociații lui nu erau băgați atunci, era numai el”,
Pe de altă parte, în ceea ce privește averea uriașă despre care se crede că ar fi avut-o Silviu Prigoană, fratele lui detonează bomba.
Daniel Prigoană afirmă că regretatul afacerist nu ar fi avut propriii bani niciodată și că s-ar fi împrumutat tot timpul de la bancă, asta pentru că afacerile lui ar fi ieșit mereu pe minus.
„Silviu nu a avut bani niciodată, a avut bani de la bancă. Lumea nu știe. Și-a deschis 58 de firme. El nu a făcut o firmă care să funcționeze, să aibă profit. Toate firmele lui au fost în faliment. A fost foarte deștept, dar numai la prostii. I-am salvat pielea de mai multe ori. Când este lăudat că ce om de afaceri a fost, noi râdem cu lacrimi. El a fost deputat și a candidat la primărie după ce i-a adus Adriana notorietate.
Dacă nu era Adriana, el era Anonymus SRL”, a mai declarat fratele lui Silviu Prigoană.
Daniel Prigoană, dezvăluiri șocante despre averea fratelui său: „Nu a avut bani niciodată”. Cine ar fi stat, de fapt, în spatele afacerilor lui Silviu Prigoană
Care era, de fapt, relația dintre Silviu Prigoană și Adriana Bahmuțeanu, în ciuda aparențelor?! Adevărul care a ieșit la iveală abia după decesul afaceristului. Nimeni nu se aștepta că se întâmpla fix asta între cei doi: „Acțiunile pe care le făcea...”