„Dânsa a inițiat o relație” Avocata părintelui Visarion Alexa, detalii care schimbă radical cursul anchetei, după ce preotul a fost acuzat de agresiune sexuală în timpul spovedaniei

Stiri

„Dânsa a inițiat o relație” Avocata părintelui Visarion Alexa, detalii care schimbă radical cursul anchetei, după ce preotul a fost acuzat de agresiune sexuală în timpul spovedaniei

Reprezentantul legal al părintelui Visarion a oferit detalii despre varianta poveștii relatate de clientul său.

Ieri, părintele Visarion Alexa a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul de agresiune sexuală. Preotul a fost acuzat că ar fi agresat sexual o enoriașă în vârstă de 37 de ani în timpul spovedaniei. Avocata părintelui Visarion Alexa intervine și scoate la iveală detalii care schimbă cursul anchetei și care prezintă un alt fir al desfășurării evenimentelor între părintele acuzat și presupusa victimă agresată sexual.

Părintele Visarion Alexa a fost supus audierilor sâmbătă, 17.09.2022,

fiind eliberat după câteva ore bune de audieri. Ulterior, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Avocata preotului a declarat că acuzatul a relatat o altă versiune a poveștii și, implicit, a „incidentului” raportat de către femeie ca fiind agresiune sexuală. 

Citeste si: Schimbare după schimbare pentru Gabriela Cristea! Dacă în urmă cu 9 luni părăsea postul de prezentatoare TV, se pare că recent a renunțat și la afacerea sa și s-a reorientat- kfetele.ro

Avocata părintelui Visarion Alexa prezintă o altă variantă a întâmplărilor

Mariana Mihai, avocata preotului Visarion Alexa, a relatat că femeia în vârstă de 37 de ani este cea care a făcut primul pas spre a dezvolta o relație de prietenie cu preotul. Ulterior, aceasta s-ar fi confesat părintelui în legătura cu viața sa intimă chiar și la ore nepotrivite, în timpul nopții, oferind detalii personale despre viața sa. Prietenia dintre cei doi a început în urmă cu circa doi ani.

Citeste si: Veronica și Ahmed primesc primul lor date! Concurenții au IZBUCNIT când Andreea Mantea le-a spus unde merg- kanald.ro

„Această doamnă, cam de doi ani, a fost într-o continuă relaționare pe toate rețelele acestea. Trimitea tot felul de mesaje cu caracter personal părintelui, inclusiv noaptea. Dânsa a depus la dosar aceste screen-uri.(...) Eu zic că a avut o abordare neortodoxă. Eu cred că o femei de 37 de ani, cu studii superioare, cu o experiență de viață, cum presupun că are și ea la vârsta respectivă, nu se apucă să intre în atâtea detalii cu un preot, mai ales în afara spovedaniei. Spovedania e o problemă de ordin sufletesc, dar ca să faci afirmații legate de viața ta intimă, de afecțiunile tale intime, de alte chestiuni, deja eu cred că se depășește această sferă. Eu cred că dânsa a inițiat o relație(...) această relație preot-enoriaș practic a fost dublată de o relație de prietenie.”, a spus avocata Mariana Mihai, conform Antena Stars.

Citeste si: Părintele Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală la spovedanie, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Avocata părintelui aduce acuzații presupusei victime

Reprezentantul legal al părintelui Visarion Alexa susține că femeia în vârstă de 37 de ani nu s-ar încadra, de fapt, în rolul de victimă, având în vedere acțiunea sa de a plasa o plângere penală la poliție în ultima zi în care putea face acest demers. Avocata a oferit detalii și despre situația în care, în timpul audierilor, părintele ar fi recunoscut fapta de care este acuzat, aceasta răspunzând: „e mult spus”, întreaga situație fiind „expusă dintr-o anumită perspectivă, perspectivă care nu a vizat toată cauzalitatea.”.

Citeste si: Schimbare după schimbare pentru Gabriela Cristea! Dacă în urmă cu 9 luni părăsea postul de prezentatoare TV, se pare că recent a renunțat și la afacerea sa și s-a reorientat- kfetele.ro

Citeste si: Plachetocrit crescut – semnificații și implicații clinice- revistagalenus.ro

Citeste si: Momentul când Adrian Minune și Loredana Groza se săruta pasional. Au curs comentariile după video-ul viral: „La nunta asta și-au făcut toți de cap. Nevasta lui oare ce a zis?”- radioimpuls.ro

Citeste si: Reactia Bisericii Ortodoxe, dupa ce un preot a anuntat ca va oficia o slujba la incinerarea lui Andrei Gheorghe: "Acesta este un abuz"

„În cadrul acestei prietenii s-a exagerat foarte mult din partea părții vătămate, cel puțin așa am dedus din probele care sunt la dosar.(..) Atitudinea dânsei după acel eveniment a fost foarte ciudată, pentru că, eu zic că, nu aștepți până în ultima zi să depui o plângere penală, dacă tu simți că s-a săvârșit o faptă penală asupra ta. Cred că această lungă așteptare a dânsei a avut ca scop evitarea inițierii unei alte proceduri cu caracter penal de către părinte. Cred că acesta putea foarte bine să formuleze o plângere penală pentru hărțuire.”, a adăugat avocata preotului Visarion Alexa, conform aceleiași surse.