
kanald.ro
Vedete
Jasmine a povestit cum a aflat că este înșelată.
Mai întâi a fost angajată într-un oficiu poștal, iar mai apoi avea să cunoască celebritatea. O știm cu toții de undeva, din copilăria noastră și, mai apoi, și din vremurile de acum. Când deschideai televizorul, cu siguranță o vedeai dansând și pe Jasmine.
Jasmine ascunde în spate o poveste grea de viață și situații pe care cu greu le-a depășit. Una dintre ele este momentul în care a fost înșelată de iubit cu cea mai bună prietenă, omul cu care își dorea o familie. Dansatoarea a povestit totul în emisiunea lui Mihai Ghiță.
„Am descoperit că am fost înșelată, efectiv sub nasul meu, cu cea mai bună prietenă a mea de la vremea ceea, de la circ.
Jasmine a dezvăluit într-un interviu exclusiv că iubește să fie pe scenă și se dedică foarte mult show-urilor ei.
Ba ma mult, a oferit sfaturi tinerelor care vor să profeseze în domeniu."Îmi doresc să fiu pe scenă cât mai mult timp. Am dus lipsa scenei în ultima vreme și îmi doresc să fiu din nou pe scenă așa cum trebuie să fie un artist pe scenă. Fetele care vor să ajungă să aibă succes trebuie să știe că în afară de talent trebuie să ai perseverență, seriozitate, trebuie să ai o ambiție extraordinară și foarte multă inspirație.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!