Datele actualizate despre coronavirus! Câte cazuri noi s-au înregistrat și care este noul bilanț

Încă 277 de persoane diagnosticate cu coronavirus. Bilanţul este de 11.616 și 3.404 de persoane vindecate

Distribuie pe:

Autor: A.B.G.

fara descriere


In articol:

Încă 277 de persoane au fost diagnosticate cu coronavirus în ultimele 24 de ore. Bilanţul este de 11.616. De asemenea, 3.404 de persoane au fost declarate vindecate. Au fost înregistrate 650 de decese.

Datele actualizate despre coronavirus! Câte cazuri noi s-au înregistrat și care este noul bilanț

”Până astăzi, 28 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.616 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.404 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 650 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman, Gorj şi Prahova, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 277 de noi cazuri de îmbolnăvire”, anunţă autorităţile.

Citeste si: Povestea românilor care lucrează la dezvoltarea jocului "Need for Speed" | INTERVIU EXCLUSIV | VIDEO

În Bucureşti au fost diagnosticate 1.222 de cazuri.

La ATI, în acest moment, sunt internaţi 243 de pacienţi.

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 11.631 de  persoane. Alte 22.406 persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.

Citeste si: Medic din Hunedoara răpus de coronavirus. Tristul anunț a fost făcut chiar de primarul orașului

Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 150.309 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 491 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 4.403  persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.414.581 de lei.

Citeste si: Anunțul trist făcut de Nelu Tătaru: am putea rămâne în izolare și după 15 mai

În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 1.963 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 1.247 în Italia, 560 în Spania, 28 în Franţa, 30 în Germania, 69 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveţia, 2 în Turcia  şi câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 87 de cetăţeni români aflaţi în  străinătate, 27 în Italia, 18 în Franţa, 26 în Marea Britanie, 8 în Spania, 3 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveţia şi unul în SUA, au decedat.

Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 21 au fost declaraţi vindecaţi: 9 în Germania, 8 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.

Urmatorul articol
Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate