
kanald.ro
Vedete
David Popovici și Sebastian Stan s-au fotografiat împreună.
David Popovici, campionul olimpic la natație, a surprins pe toată lumea, după ce recent a postat în mediul online o fotografie în care apare alături de Sebastian Stan. Actorul american de origine română este nominalizat la Premiile Oscar pentru filmul în care îl interpretează pe Donald Trump, iar recent a câștigat și Globul de Aur.
Nu mai încape îndoială faptul că David Popovici și Sebastian Stan se numără printre cei care ne fac mândri că suntem români.
Recent, David Popovici a postat o imagine neașteptată pe rețelele de socializare. Campionul olimpic la natație și iubita sa s-au fotografiat alături de Sebastian Stan. Ba mai mult decât atât, în descrierea fotografiei, acesta a ținut să precizeze că Sebastian Stan este la fel de „cool” și în realitate. De asemenea, campionul a făcut și o glumă, spunând că dacă se antrenează suficient ar putea chiar să joace în următorul film Marvel.
„Made in România
Da, #SebastianStan e la fel de cool şi în realitate. Cică dacă mă antrenez destul, poate prind şi eu un rol în următorul film Marvel.”, a scris David Popovici în mediul online.
David Popovici, alături de iubita sa și Sebastian Stan
De precizat este și faptul că Sebastian Stan a fost nominalizat la Premiile Oscar pentru rolul din drama „The Apprentice”, acolo unde îl interpretează pe Donald Trump la începutul carierei sale în lumea afacerilor. De precizat este și faptul că el este primul român din istorie care atinge această performanță, fiind vorba despre cel mai râvnit premiu de la Hollywood.