De când se deschide sezonul de vacanță. Când putem lua cu asalt aeroporturile

Nenumărate vacanțe anulate, companii care și-au suspendat parțial sau total zborurile și o economie care se află în declin. Sezonul turistic este grav afectat de pandemia de coronavirus.

Distribuie pe:

Autor: D.A.

fara descriere


In articol:

Spania chiar plănuiește să își închidă granițele pentru turiștii străini în această vară. în momentul de față, există companii aeriane importante, cum ar fi British Airways sau Ryanair, care și-au revizuit programul sau au anulat diverse zboruri. Însă, majoritatea preconizează că își vor relua activitatea în luna iunie a acetui an, potrivit The Dubrovnik Times.

British Airways

British Airways este una dintre puținele companii aeriene care efectuează încă zboruri, deși cu un program redus. Emblematica companie aeriană din Regatul Unit a declarat că are o politică de „rezervare flexibilă de încredere”, ceea ce înseamnă practic că oamenii pot schimba destinația sau data zborului, sau chiar ambele, pentru rezervările făcute până la data de 31 mai 2020.

Cu toate acestea, pentru zborurile care au loc la 1 iunie sau după această dată, această politică nu mai este în vigoare, iar pasagerii ar trebui să presupună că zborul lor se va desfășura așa cum au plănuit, cel puțin până la publicarea de informații suplimentare.

Ryanair

Ryanair este o companie aeriană irlandeză și doar aproximativ 10 % din flota acesteia mai este „funcțională” la acest moment, iar avioanele care efectuează zboruri sunt în mare măsură cele care aduc pasageri care au rămas blocați, iar compania aeriană bugetară a anunțat că aceste zboruri vor continua până la 16 aprilie 2020. Ryanair a anunțat că nu intenționează să efectueze zboruri în restul lunii aprilie sau în luna mai. Iar directorul executiv al Ryanair, Michael O'Leary, a confirmat că un program normal de zboruri comerciale nu se va relua până pe 17 iunie.

Jet2

Compania aeriană britanică low-cost a urmat exemplul companiei Ryanair și a anunțat că toate zborurile și pachetele de servicii turistice sunt anulate până la data de 17 iunie 2020. Toate zborurile sau vacanțele rezervate începând cu data de 17 iunie sunt încă valabile. De asemenea, oamenii pot face rezervări noi. Desigur, chiar dacă Ryanair și Jet2 au stabilit că își vor relua programul începând cu 17 iunie, nu există nicio garanție că această dată va fi onorată din cauza bolii COVID-19.

EasyJet

EasyJet și-a blocat intreaga flotă pentru două luni. De aici rezultă faptul că nu se va face niciun zbor în lunile aprilie și mai.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Setari de confidentialitate