
kanald.ro
Elena Udrea și Adrian Alexandrov
Vedete
Elena Udrea a dezvăluit motivul pentru care se îndrepta spre Grecia, atunci când a fost prinsă de autorități în Bulgaria.
Elena Udrea a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare în dosarul ”Gala Bute”, iar în ziua în care și-a aflat sentința, fostul ministru al Turismului a fost de negăsit, motiv pentru care autoritățile au dat-o în urmărire internațională, fiind ulterior găsită pe teritoriul Bulgariei, la granița cu Grecia.
Ei bine, însă, miercuri, 25 mai, blonda de la Cotroceni a fost de acord să participe la o videoconferință, pentru a oferi mai multe declarații privind fuga sa, dar și dosarul în care a fost condamnată, însă joi s-a răzgândit, așa că avocatul său a vorbit despre acest aspect, oferind o altă variantă asupra plecării lui Udrea spre Grecia.
Potrivit documentelor trimise de Tribunalul Blagoevgrad, miercuri, 25 mai, Elena Udrea a fost de acord să participe la o videoconferință, pentru a oferi mai multe declarații în procesul în care, inițial, a fost condamnată la opt ani de închisoare cu executare.
Cu toate acestea, joi, 26 mai, blonda de la Cotroceni s-a răzgândit, așa că avocatul său, Veronel Rădulescu, a făcut câteva precizări despre fuga Elenei Udrea spre Grecia, menționând că, de fapt, aceasta nu a fugit din România în ziua condamnării sale în dosarul respectiv, ci mergea pe tărâmul elen pentru a face un tratament, pentru a mai face un copil.
Astfel, de precizat este că, procurorul de ședință a spus că ședința de judecată poate continua chiar și în lipsa inculpatei, dat fiind faptul că „ea știa de acest proces când a fugit în Grecia”, iar Veronel Rădulescu a precizat: „ Nu a fugit! S-a dus în Grecia pentru că urma acolo o procedură medicală, deoarece mai vrea un copil”.
De asemenea, avocatul Elenei Udrea, Veronel Rădulescu, chiar a ținut să o citeze pe clienta sa, care a spus: „Nu am vrut să fug din țară, mergeam la medic pentru procedură ca să mai fac un copil”
Deși în primă fază Elena Udrea a confirmat că va participa la ședința de proces de joi, 26 mai, pentru a oferi mai mult declarații privind dosarul în care a fost condamnată la șase ani de închisoare cu executare, prin intermediul unei videconferințe, între timp, blonda de la Cotroceni s-a răzgândit, așa că avocatul său a explicat motivul pentru care clienta sa nu a fost prezentă.
„Ieri a fost de acord, dar trebuie plimbată, și azi nu are nici starea de sănătate care să-i permită asta ”, a declarat Veronel Rădulescu.
Citeste si: Adrian Alexandrov, prezent la procesul Elenei Udrea! Ce a decis instanța din Bulgaria
De precizat este că, locul unde se află Elena Udrea în arest nu este dotat cu sistem video, motiv pentru care aceasta ar fi trebuit să fie transportată, fapt ce ar fi obosit-o atât fizic, cât și psihic, a mai precizat reprezentatul ei.
Elena Udrea