
kanald.ro
De ce nu a semnat Marius Șumudică cu Rapid? Dan Șucu a dezvăluit toate detaliile din spatele acțiunilor din Giulești
Sport
Rapid București rămăsese fără antrenor înainte de începerea noului sezon, iar Marius Șumudică se afla pe lista pretendenților.
După ce și-a petrecut nu mai puțin de 16 luni pe banca tehnica a Rapidului, Adrian Mutu a decis să părăsească echipa chiar cu câteva zile înainte de debutul noului sezon al Superligii României. Fostul internațional român, actual tehnician, a primit o ofertă senzațională de la Neftchi Baku și a decis să-i părăsească pe „alb-vișinii”, cu toate că în Giulești reușise să își atingă toate obiectivele în sezonul precedent.
În acea perioadă, aflat în postura de liber de contract, Marius Șumudică s-a autopropus ca tehnician pe banca Rapidului, însă conducerea giuleștenilor, formată din cei doi acționari, Dan Șucu, acționar majoritar și Victor Angelescu, acționar minoritar, ajutați și de președintele Daniel Niculae, au luat decisiv de a-l instala la cârma echipei pe Cristiano Bergodi, cel care pe atunci era prospăt despărțit de Sepsi OSK.
La doar câteva luni de la momentul cu pricina, omul de afaceri Dan Șucu a ținut să precizeze faptul că Bergodi s-a aflat mereu în fruntea opțiunilor ca înlocuitor al lui Adrian Mutu. Acționarul Rapidului a declarat că doar în cazul în care negocierile cu tehnicianul italian ar fi picat, atunci Marius Șumudică ar fi devenit o opțiune de luat în calcul pentru banca tehnică.
„Ar trebui să ne uităm la termenul foarte scurt în care Rapid a rezolvat problema. Faptul că în două zile am avut un nou antrenor, ar trebui sesizat. Noi ne-am dorit ca Bergodi să vină în locul lui Mutu. Este un sentiment de siguranță. Din punctul meu de vedere, Șumudică inducea mai puțin acest sentiment. L-am avut ca primă opțiune pe domnul Bergodi.
Este un lucru foarte bun pentru Rapid.
Avem mai multe opțiuni după Bergodi. Noi trebuie să fim sinonimi cu ideea de implicare și siguranță”, a spus Dan Șucu, potrivit DigiSport.
De când a ajuns pe banca tehnică a celor de la Rapid București, Cristiano Bergodi a reușit să bifeze opt apariții la cârma formației, înregistrând o medie de 1.75 puncte pe meci, conform statisticilor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.
Italianul a mai pregătit în trecut și alte formații, precum Sepsi OSK, Universitatea Craiova, FC Voluntari, Modena, ASA Târgu Mureș, Brescia, Pescara, FCSB, Poli Iași, CFR Cluj, FC National și Lecce
.Rapid București - Dinamo București 4-0
Citește și: Visul lui Cristian Chivu se amână! Simone Inzaghi și-a prelungit înțelegerea cu Inter Milano
După cele opt etape disputate în noul sezonul al Superligii României, Rapid București se situează pe a treia poziție cu 14 puncte, „alb-vișinii” înregistrând patru victorii, două remize și două înfrângeri.