De ce nu e bine sa citesti inainte de somn!

Pentru un somn mai bun este preferabil de citit o carte tipărită pe hârtie decât în format electronic, arată luni un studiu american, potrivit căruia lumina albastră a aparatelor pe care se descarcă volumele este de natură să perturbe somnul.

Distribuie pe:

Cercetători de la Brighan and Women's Hospital din Boston au comparat efectele biologice ale celor două stiluri de lectură înainte de culcare în cadrul unui studiu ale cărui rezultate sunt publicate în revista Proceedings of the National Academy of Sciences, scrie Agerpres care citează AFP.

Timp de două săptămâni, 12 participanţi au citit patru ore înainte să se culce, cinci zile consecutiv, cărţi în format electronic pe iPad şi pe cărţi pe suport de hârtie. "Cei care citeau cărţi descărcate pe aparate electronice adormeau mai greu, dormeau mai puţin, iar secreţia de melatonină (care duce la somn) era scăzută", arată într-un comunicat Anne-Marie Chang, autoare a studiului şi cercetător în ştiinţa somnului la spitalul din Boston.

Şi "ceasul lor circadian (ceasul biologic intern — n.r) era întârziat, iar ei erau mai puţin vioi a doua zi dimineaţă decât cei care citiseră o carte pe suport de hârtie", a adăugat autoarea studiului.

"Ritmurile circadiene naturale ale corpului sunt întrerupte de lumina pe unde scurte, cunoscută sub numele de lumină albastră, emanată de aparatele electronice", mai spune Chang.

Cercetătorii au remarcat că cititorii pe tablete adormeau cu o oră mai târziu decât ceilalţi şi erau mai puţin vioi dimineaţa, după opt ore de somn.

Cercetări anterioare arătaseră efectul luminii albastre asupra secreţiei de melatonină, însă nu analizaseră efectele asupra somnului însuşi, afirmă cercetătorii. Ei sunt îngrijoraţi de faptul că utilizarea unor astfel de aparate, îndeosebi de către copii şi adolescenţi, "joacă un rol, perpetuând lipsa de somn", tendinţă care se agravează de o jumătate de secol. Oamenii de ştiinţă fac un apel la desfăşurarea unor studii asupra consecinţelor pe termen lung în privinţa sănătăţii, încheie AFP.


Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
P
Setari de confidentialitate