
kanald.ro
Camilla, Regina Regatului Unit, împreună cu Kate, Meghan și prințul Harry
Vedete
Iată de ce s-au certat Kate Middleton și Meghan Markle, de fapt. Vezi mai jos ce se știe despre confictul dintre cele două!
Kate Middleton și Meghan Markle au fost în atenția publică de foarte multe ori, mai ales după ce s-a zvonit că între cele două a existat un conflict serios și că, în prezent, nu își vorbesc. Deși zvonurile au apărut încă de acum câțiva ani, foarte mulți oameni vor să afle ce s-a întâmplat între ele, de fapt, și care este motivul din spatele disputei. Vezi mai jos de la ce a pornit totul și ce se întâmplă acum, supă ce Kate a anunțat că suferă de o boală gravă.
Familia regală britanică trece în aceste momente prin cea mai grea perioadă. După ce a fost făcut anunțul despre problemele grave de sănătate ale regelui Charles al III-lea, prințesa Kate, soția fiului cel mare Wiliam, a precizat în spațiul public că suferă de aceeași boală crâncenă, mai exact cancer.
„Le dorim sănătate și însănătoșire lui Kate și familiei și sperăm că vor putea face acest lucru în intimitate și în liniște”, au transmis ducele și ducesa de Sussex, într-un comunicat.
După mesajul trimis de cei doi soți, numeroase zvonuri au început să apară și mulți oameni au revenit cu întrebări legate despre conflictul dintre Kate Middleton și Meghan Markle. Ei bine, după cum știm cu toții, în anul 2020, Harry împreună cu Meghan s-au stabilit în California, după ce a ieșit la iveală faptul că
între prinț și familia regală există neînțelegeri destul de serioase. Chiar în 2022, acesta a sporit atacurile împotriva familiei sale, într-un documentar difuzat în 2022 pe o platformă cunoscută de streaming. Totuși, în februarie, Harry a mers singur în Anglia, după ce tatăl său, regele Charles al III-lea a fost diagnosticat cu cancer.Bineînțeles că la scurt timp după vizită au apărut alte speculații cu privire la o posibilă întâlnire între prinț și fratele lui mai mare, William.
Totuși, în prezent, toată lumea vrea să afle ce relație există între Kate și Meghan, după ce s-a spus că nu își vorbesc nici măcar acum. Și dacă vă întrebați de ce nu-și mai vorbesc Kate Middleton și Meghan Markle, trebuie să știți că între cele două ar fi existat un conflict mai vechi, de pe vremea când partenera lui Harry se pregătea de nunta cu prințul.
Kate Middleton
Deși atunci nu au existat foarte multe informații și discreția a fost păstrată până la cel mai mic detaliu, iată că de-a lungul timpului au ieșit la iveală diverse amănunte despre conflictul celor două.
Mai exact, celebrul croitor, Ajay Mirpuri a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, între cele două, în apropierea nunții ducesei de Sussex.Inițial, se știa că Midlleton a fost cea care a vârsat lacrimi din cauza lui Meghan, însă ulterior s-a spus că situația a stat complet invers. Chiar prințul Harry a precizat în cartea sa, Rezerva, că soția lui a plâns și s-a consumat foarte mult din cauza unei neînțelegeri cu Kate. Acum, la patru ani distanță de la nunta lui Harry și a ducesei, croitorul care s-a ocupat de rochiile domnișoarelor de onoare a dat de înțeles că situația tensionată a luat amploare prin prisma unor erori făcute la rochiile micuțelor domnișoare.
„Nu știu ce măsuri a primit Givenchy, dar ne-am dat seama pe loc că niciuna dintre cele șase rochii nu se potrivea și trebuiau toate alterate”, a spus celebrul croitor, într-un interviu, conform okmagazine.ro
Pe de altă parte, Harry a declarat că cearta a început când Kate i-a trimis lui Meghan un mesaj că fiica ei, Prințesa Charlotte, plângea că rochia ei era „prea mare, prea lungă și prea largă”. Tot el spune că Meghan i-a spus lui Kate că ea avea un croitor disponibil la Palatul Kensington, care aștepta să facă modificări, astfel, aceasta i-a spus lui Kate s-o aducă pe Charlotte ca să-i modifice rochia.
În acel moment, Middleton ar fi avut un răspuns negativ, spunând că toate rochiile trebuie refăcute complet, însă Meghan a insistat ca rochia lui Charlotte să fie dusă la croitor. Acestea fiind spuse, conflictul dintre cele două ar fi pornit de la acest subiect, iar pe parcurs ar mai fi existat anumite înțelegeri. De aceea se crede că în acest moment cele două nu-și mai vorbesc și nu mai păstrează legătura.
Meghan Markle, în lacrimi
[Sursa foto: Profimedia]După ce au apărut în presă informații legate despre conflictul celor două, foarte mulți oameni au fost curioși să afle când au avut Kate Middleton și Meghan Markle prima apariție publică împreună. Ei bine, pentru prima dată, cele două au fost văzute împreună în cadrul unui eveniment oficial din anul 2018. La momentul acela, cele două erau însoțite de Harry și William, iar relația lor părea extrem de apropiată.
În anul respectiv, cei patru au apărut împreună pe scenă pentru a lua parte la un forum organizat de The Royal Foundation, un eveniment anual care promovează proiectele concepute sau implementate de principala fundație caritabilă a casei regale britanice, pe care prinții William și Harry au înființat-o în 2011.
„Catherine, Harry și eu suntem încântați să ne aflăm aici în această dimineață. Și suntem deosebit de fericiți să luăm parte pentru prima dată alături de Meghan la un eveniment al Royal Foundation”, spunea prințul William la acea vreme, conform digi24.ro
Tot în anul 2018, cele două cumnate de la casa regală britanică au avut și prima apariție împreună, neînsoțite de partenerii lor. Mai exact, ducesa de Cambridge și ducesa de Sussex au mers împreună la Wimbledon, pentru a urmări finala feminină care se disputa la acel moment între Angelique Kerber și Serena Williams. Deși până atunci au participat la numeroase evenimente împreună, momentul respectiv a fost primul în care cele două au fost văzute în public singure. Relația dintre ele părea una foarte bună, motiv pentru care oamenii au rămas surprinși să afle că la scurt timp a avut loc un conflict.
Surse: okmagazine.ro, digi24.ro, libertatea.ro