kanald.ro
Diverse
De la cine moștenesc copiii inteligența. Specialiștii spun că o pot primi doar de la unul dintre părinți
Vezi de la cine moștenesc copiii inteligența, dar și ce spun specialiștii despre mult-discutatul subiect!
De-a lungul timpului s-a tot dezbătut subiectul „De la cine moștenesc copiii inteligența, de la mamă sau de la tată?”. Astfel, cercetătorii s-au pus serios pe analizat și au ajuns la un răspuns. Iată în ce a constat analiza, dar și de la cine moștenesc cei mici inteligența!
De la cine moștenesc copiii inteligența
Oamenii de știință au parcurs multiple studii și au aflat de unde este moștenită inteligența unui copil. Astfel, rezultatele au arătat că celulele responsabile pentru funcția cognitivă sunt influențate de genele moștenite de la mamă. Potrivit cercetătorilor, acest lucru se întâmplă, deoarece femeile au doi cromozomi X, în timp ce bărbații au un singur cromozom X.
Studiul este notabil, întrucât s-a demonstrat că există o serie de gene denumite ”condiționate” care vin de cele mai multe ori de la mame și în rare cazuri de la tați, notează dcnews.ro. Conform aceleiași surse citate, acest studiu a fost realizat la început pe șoareci de laborator. Rezultatele au arătat că șoriceii care au primit genele materne aveau creierul mai mare și corpurile mai mici. Cei care moșteniseră genele paterne aveau creierul mai mic și corpurile mai mari.
Totodată, oamenii de știință au identificat celulele pentru a le corela cu funcția cognitivă a șoarecilor. Astfel, celulele care conțineau gene paterne controlau sistemul limbic (cel responsabil cu funcții dominante ca sexul, mâncarea sau agresivitatea). Cercetătorii nu au găsit gene paterne în cortexul cerebral. Menționăm că procesele avansate precum raționamentul, limbajul și planificarea se întâmplă în cortexul cerebral. După ce au studiat șoarecii, oamenii de știință au trecut la studiul uman și au obținut același rezultat și după ce au analizat câțiva factori precum educația, rasa și statutul economic.
Iată mai multe lucuri aflate de cercetători despre legătura dintre o mamă și copilul ei!
Legătura puternică dintre o mamă și copilul ei
Este foarte bine cunoscut că o mamă are o legătură unică cu copilul ei datorită faptului că cel mic de dezvoltă în burta sa. Însă, pe lângă această conexiune, cercetătorii de la Universitatea din Washington au descoperit că legătura dintre mamă și copil a contribuit la dezvoltarea anumitor părți ale creierului responsabile cu cunoașterea.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
De asemenea, legătura emoțională i-a oferit celui mic un sentiment de siguranță și încredere, cu impact și asupra altor activități.
La final, dorim să subliniem că în ciuda acestui cumul, tatăl joacă, de asemenea, un rol important în dezvoltarea totală a copilului, inclusiv în ceea ce privește inteligența emoțională.
Sursă: dcnews.ro