
kanald.ro
Actualitate
Starea fetiței de 7 ani, lovită grav în Pantelimon, s-a complicat. Medicii au fost nevoiți să intervină de urgență.
Apar detalii dureroase în cazul accidentului din Pantelimon, acolo unde un băiețel de 9 ani a murit pe loc iar sora lui, de 7 ani, a ajuns în stare gravă la spital. Ieri, medicii transmiteau că au reușit să îi replanteze piciorul micuței, care fusese strivit în impact, însă astăzi veștile nu sunt deloc bune.
Fetița de 7 ani a fost operată timp de 9 ore, intervenție la sfârșitul căreia se spunea că starea ei este mai bună și că piciorul îi fusese salvat.
”Din păcate la câteva ore de la operaţia de replantare, în cursul serii au apărut complicaţii din cauza sindromului de strivire suferit în urma accidentului, complicaţii care îi puneau viaţa în pericol, astfel că s-a decis îndepărtarea membrului
Starea sa este acum stabilă, însă micuța este în continuare intubată și ventilată mecanic.
„Astăzi, starea fetiței este stabilă, ușor ameliorată față de ieri”, au transmis reprezentanții Spitalului "Grigore Alexandrescu" din Capitală, conform stirileprotv.ro.
Tânărul vinovat pentru tragedia din Pantelimon
Vinovatul pentru tragedia din Pantelimon a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Potrivit Digi24.ro, în momentul impactului, șoferul de 17 ani, care nu avea permis de conducere, ar fi avut o viteză de 30-40 km/h.