Decizii dure în ceea ce privește COVID-19! O țară anunță că va impune restricții aspre pentru cetățeni

Arabia Saudită va impune o restricție de călătorie de trei ani pentru cei care încalcă legea.

Autor: Madalina Kovacs

In articol:

Vremurile disperate cer măsuri disperate! Pare că aceasta este zicală după care se ghidează autoritățile in Arabia Saudită care i-au îngrozit pe propriii cetățeni cu măsurile draconice pe care le-au anunțat.

Se pare că oficialii vor să se asigure că virusul SARS-CoV-2 care a îngenuchiat o lume întreagă nu va mai produce efecte devastatoare pe teritoriul țării, însă, acest lucru vine cu un cost. Cei care locuiesc în Arabia saudită trebuie să se conformeze cu noile legi, altfel vor trebui să plătească scump. Oficialii au anunțat statele în care au interzis călătoriile, iar cei care vor să încalce această interdicție trebuie să se aștepte la pedespre grele. 

Arabia Saudită, măsuri dure pentru cetățeni în contextul pandemiei de coronavirus 

Autoritățile saudite au aunțat că cetățenii care nu se supun și vor călătoresc în țările aflate pe lista roșie a regatului vor trebui să suporte consecințe aprige. Ei bine, pentru a se asigura că aceștia nu vor încălca restricția, reprezentanții Ministerului de Interne din Arabia Saudită a dezvăluit că cei care nu respectă noua măsură vor avea o interdicţie de călătorie de trei ani.

Restricția vine în contextul în care în luna mai 2021 mai mulți cetățeni saudiți, cărora li s-a persmis să călătorească în străinătare, au încălcat reglementările de călătorie impuse.   

Citeste si: Florin Cîțu le oferă asigurări românilor vaccinați! Nu ei vor fi cei vizați de restricții: ”Nu voi închide economia”

Citeste si: Ana, soția lui Petrică Cercel, mesaj plin de durere în ziua înmormântării. Ce i-a transmis- bzi.ro

  „Oricine este dovedit a încălcat regulile va răspunde din punct de vedere legal şi va primi o interdicţie de călătorie în afara ţării timp de trei ani", a spus reprezentantul Ministerului de Interne. 

Țările aflate pe lista roșie a Arabiei Saudite 

Autoritățile interzic călătoriile în Afganistan, Argentina, Brazilia, Egipt, Etiopia, India, Indonezia, Liban, Pakistan, Africa de Sud, Turcia, Vietnam şi Emiratele Arabe Unite. 

„Ministerul de Interne subliniază că cetăţenilor li se interzice în continuare călătoria directă sau prin altă ţară către aceste state sau oricare altele care nu au sub control încă pandemia sau în care circulă noi tulpini de coronavirus",  a mai spus oficialul. 

Citeste si: Noi măsuri de relaxare de la 1 august. Condiții de desfășurare pentru evenimentele private

Marți, 27 iulie, Arabia Saudită a raportat 1.379 de noi persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, iar în total a ajuns la 520.774 de cazuri de COVID-19 și 8.189 de decese. Arabia Saudită are o populaţie de aproximativ 30 de milioane de locuitori.  

 

 

Distribuie pe:
Galerie foto  Urmatorul articol
Abonează-te pe

Citește și:

Cum se vor desfășura festivalurile de la 1 august. CNSU a propus noi relaxări, deși România e lovită de valul patru al pandemiei de coronavirus

Vaccinarea în România! Peste 15.000 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore

Începe vaccinarea copiilor cu vârsta de peste 12 ani. Tot ce trebuie să știi

Surprize MARI le-au pregătit astrele zodiilor, începând cu săptămâna viitoare

Lacrimi de durere! Viorica de la Clejani, pe patul de spital, cu COVID. Cum se simte vedeta

DEZASTRU! S-a aflat adevărul despre ce le-a făcut Toni Iuruc primelor două soții. Familia Simonei Halep devine îngrijorată

E DESCOPERIREA momentului! O plantă din care se face vin are eficiență maximă anti-coronavirus

Ultima lovitură dată de Gică Popescu în sportul românesc: ,,Am investit împreună cu mai mulţi parteneri”

Clipul zilei pe WOWBIZ.RO:
Cookies