WowNews logo WOWnews
Stories
Decizii radicale, în această seară, de la ora 20:00, în “Melek”, la Kanal D

Diverse

Decizii radicale, în această seară, de la ora 20:00, în “Melek”, la Kanal D

Telespectatorii vor fi martori astăzi, prin intermediul noului episod din “Melek”, difuzat de la ora 20:00, la Kanal D, ai unor noi întâmplări ce vor ține fanii îndrăgitei producții cu sufletul la gură.

Teribilele evenimente la care a fost supusă Defne își lasă amprenta definitiv în sufletul tinerei iar familia și Halil îi sunt alături, încercând să-i atenueze suferința frumoasei fete. Kenan este în stare de șoc atunci când află gestul extrem făcut de fiul său, iar lumea pare că se sfârșește pentru încercatul tată. Alpay află despre tragicele evenimentele petrecute, în care a fost implicată și fiica sa, și îi este alături bunului său prieten. Dar când Kenan o va acuza pe Defne de tragedia petrecută cu Adnan, reacția lui Alpay nu se va lăsa așteptată. Chiar și Melek va fi impresionată de modul în care Alpay va gestiona situația atât de delicată în care cele două familii sunt implicate.

Citeste si: Oana Lis a ajuns de urgență la spital! Ce a pățit vedeta TV și cu ce probleme se confruntă acum? "Nu am dormit toată noaptea!" - kfetele.ro

În familia Karadag evenimentele neașteptate continuă să se succeadă cu repeziziune. Mahmut, aflat în culmea fericirii că urmează să devină tată, va afla, dintr-o pură întâmplare, că fratele său, Mithat, urmează a se căsători. Incertitudinile și prejudecățile își fac loc în familia Karadag, atunci când Mithat dorește a-și uni destinul cu Seyran, femeia pe care o iubește.

Ce decizie va lua Kenan, atunci când află că și-a pierdut fiul din <vina> lui Defne, și cum va gestiona Alpay întreaga situație, mai ales că persoanele cele mai importante din viața sa sunt implicate în situația dramatică petrecută, veți putea afla chiar în această seară, într-un nou episod din serialul “Melek”, de la ora 20:00, numai la Kanal D.