kanald.ro
Imagini cu incendiul din Valencia
Imagini cu incendiul din Valencia
Actualitate
Cătălin Ștefan, unul dintre oamenii afectați de incendiul devastator din Valencia, a făcut declarații cutremurătoare.
Incendiul din Valencia a lăsat în urmă atât pagube materiale uriașe, cât și amintiri cutremurătoare în rândul celor care au fost la un pas să își piardă viața. Soțul româncei care administra blocul a făcut declarații neașteptate despre ce s-a întâmplat în acele momente, dar și ce impact a avut incendiul asupra lor.
Cătălin Ștefan, soția și fiica lui locuiau în blocul din Valencia care a fost cuprins de flăcări zilele trecute, ba chiar partenera sa era cea care se ocupa de administrație.
Imediat ce bărbatul a văzut că incendiul se extinde le-a luat pe cele două și au ieșit cât au putut de repede din clădire. Cătălin este marcat de tot ce s-a întâmplat și nu își poate reveni după tot ce a trăit în ziua respectivă.
„Suntem cu toții afectați și va dura foarte mult până ne vom reveni.(...) Suntem foarte foarte afectați. În prima noapte am dormit trei ore, iar vineri am dormit doar patru. Cred că vom petrece multe nopți așa. Am văzut flăcările de jos. Le-am spus să rămână înăuntru pentru că am crezut că nu va fi mare lucru, dar, după ce am văzut că focul se extinde atât de repede pe fațadă, le-am spus să fugă imediat", a
Imagini cu incendiul din Valencia
Cătălin a dezvăluit că după ce locuința lor a fost făcută scrum, el și familia sa s-au refugiat la niște prieteni care au decis să îi găzduiască până când vor putea să se mute în altă parte. Bărbatul și soția sa merg zi de zi în locul în care era apartamentul lor, alături de alte persoane care trec prin aceleași momente dificile.
Până acum zece persoane au decedat, iar alte 15 sunt de negăsit printre care și două românce, mamă și fiică.