
kanald.ro
Vedete
Deea Maxer și-a expus părerea sinceră despre actuala iubită a lui Dinu. Cum a decurs întâlnirea dintre ea și Magdalena Chihaia?
Recent, Deea Maxer și iubitul ei au participat la un eveniment în familie, acolo unde au fost prezenți inclusiv Dinu cu noua lui iubită, Magdalena Chihaia. Cele două au avut ocazia să se întâlnească pentru prima dată față în față. Iată cum a decurs întâlnirea și care sunt primele declarații ale Deei după ce a văzut-o pe actuala iubită a fostului său soț!
Deea și Dinu Maxer au trăit împreună vreme de 18 ani, așa că, în mod inevitabil, pe lângă faptul că au doi copii împreună, se întâlnesc la evenimentele importante din cadrul familiei lor, așa cum s-a întâmplat și de această dată.
„Relațiile sunt normale, există comunicare, copiii se înțeleg foarte bine atât cu Robert, cât și cu Magda. Părinții Ayanei, fetița botezată ieri, sunt nașii Maysei. Simona, mama ei, Simona Maxer, este cea mai bună prietenă a mea. Ne leagă o prietenie de peste 16 ani. Așa că, da, am fost invitați la eveniment. A fost un eveniment în familie, ce-i drept, a fost un eveniment intim, foarte frumos. Au fost înconjurați doar de familie și apropiați”, a spus Deea Maxer.
Deea Maxer a mai menționat că s-a simțit foarte bine la eveniment alături de iubitul ei și de cei doi copii, Maysa și Andreas, care, de asemenea, au o relație foarte frumoasă și cu iubitul ei, Robert Drilea.
Citește și: Cum arată Deea Maxer fără pic de machiaj și filtre! Fosta soție a lui Dinu a avut curajul să se afișeze așa