
kanald.ro
Deea Maxer și bunica ei
Vedete
Deea Maxer a transmis un mesaj sfâșietor pe internet, în semn de omagiu pentru bunica ei.
Deea Maxer nu ratează nicio ocazie să-și țină la curent fanii cu aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa și face acest lucru prin intermediul rețelelor de socializare, acolo unde este mereu activă și împărtășește cu internauții atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute.
Așa s-a întâmplat și de curând, căci la o zi după ce a anunțat că bunica ei s-a stins din viață, Deea Maxer a postat un mesaj de-a dreptul sfâșietor, mai precis un citat al lui Abraham Lincoln.
„Prețuiește viața! <<În definitiv, nu anii din viață sunt cei care contează, ci viața din anii tăi>>”,
Deea Maxer suferă enorm după ce și-a pierdut bunica, iar cu câteva săptămâni înainte de tragedie, bruneta chiar făcuse o serie de declarații despre femeia cu care avea o relație excepțională.
„Încă sunt norocoasă. Bunica mea este foarte bolnavă, mama mamei, ea este singura bunică din familie care mai este în viață și starea ei nu este deloc una bună. N-o să vreau să intru în subiectul ăsta, știu că nu i-ar plăcea, nu m-ar lăsa să vorbesc despre asta”, spunea Deea Maxer, în urmă cu câteva săptămâni.