
kanald.ro
Vedete
Denisa Răducu, cunoscută sub numele de Denisa Manelista, traversează cea mai grea perioadă din viaţa ei după ce s-a aflat că ar suferi de aceeaşi boală care a răpus-o pe regretata Ileana Ciuculete.
Recent, aceasta a fost externată din spital, iar primul mesaj transmis de artistă a fost prin intermediul unei piese care a consacrat-o.
„Trecem prin vânt şi prin ploi, cu dragostea şi cu Dumnezeu!”, sunt numai câteva versuri ale piesei.
Evident, prietenii virtuali au reacţionat rapid: ”Denisa, tu eşti o învingătoare, iar noi te iubim. Ai încredere şi încearcă să gândeşti pozitiv pentru că Dumnezeu face minuni pentru îngeri că şi tine.
Totodată, Denisa a primit sute de încurajări de la fanii ei, care i-au urat sănătate şi care încă mai speră ca tot coşmarul să fie doar un zvon.